clowns

imaginea utilizatorului emiemi

avem nevoie de oameni să ne confirme că
nasul de cauciuc ne stă bine și că rîd toți copiii
în circul acesta unde stăm cocoțați pe țeasta lui dumnezeu
de parcă am sta pe un monociclu în echilibru
draga mea la ora la care îți scriu am nevoie sufocantă de oameni
sînt muribund recunosc am nevoie de cineva să mă plîngă
să-mi ducă lipsa
să-mi sape groapa cu mîinile goale

redacția acum e pustie toți au plecat să-și găsească o stradă pe care
să-și numere pașii unu doi trei patru cinci șase oare cît mai trebuie să mergi
pînă să dai de aproapele sau măcar să-ți plîngi departele
eu stau și fac liste cu lucruri de care mi-e teamă

de trăsnete

de vrabia moartă pe care-am găsit-o sub acoperișul balconului cînd făceam curat
a mai zvîcnit o dată apoi a lăsat capul pe spate
uite-așa fac oamenii draga mea
mai zvîcnesc o dată apoi lasă capul pe spate

de vremea cînd nu vor mai fi trenuri atunci toți vor sta pe loc
și voi crede că sîntem încremeniți într-o firească uitare

cîteodată îmi vine să scriu un bilet de adio
iartă-mă draga mea cînd vei citi eu voi fi plecat demult
să înmulțesc peștii și pîinile
iartă-mă draga mea că nu pot fi tot ce vreau
trei zile scriu despre morți apoi trei beau în neștire
iartă-mă draga mea că te-am înșelat cu toate crucile
pe-a ta n-am fost în stare s-o mîngîi

avem nevoie de oameni să ne confirme că nasul de cauciuc ne stă bine
draga mea ce frumos rîd copiii
îi vezi?