drumurile au schimbat modul în care auzim

străinii îmi vorbesc și tot ce captez sunt sunete cenușii
învolburate de interese lichide

am noaptea am frigul am nepăsarea
devin un metrou liber de oprire printre ei, ele, noi,

lăsați-mă la greu,
pentru că greul e o formă de liniște neagră

uitați-mă în cel mai smintit peisaj al minții voastre
eu tot trec indiferent
indiferent eu tot trec

și în trecerea mea sunt dumnezeul veacului meu
cu vina neispășită
părăsit
ca o paloare în raiul propriei lipse de sânge