Madim -
astăzi mă rog să fie liniște
cuvintele îmi lasă linii pe suflet
se adâncesc între tăcere și tăcere
dorul curge din noapte
plecasem să înâlnesc Dumnezeul lor
apoi, dintr-o dată
cineva mi-a apucat o mână
morții au puterea să-ți taie drumul
ardeam ca o lumânare.
despre moarte știam un singur psalm
am întrebat
pot merge în biserică așa desculță?
am intrat, le citeam numele
mi-am rupt colierul de la gât
eram singură într-un colț alb
am atins lumina la icoane
am vrut să rămân. l-am strigat
bunicule, nu mă lăsa singură aici
e frig. mi-e tare frig
te rog, închide ușa.
Poezie:
Comentarii
Virgil -
prima parte are fluiditate, place. a doua parte e cam confuză. probabil că lirica se poate folosi de onirism dar pînă la un punct. mi-a plăcut titlul
Madim -
Așa este, lirica se poate folosi de onirism dar până la un punct. Cred că știu care este punctul acela. Ai dreptate, poemul acesta are două părți, deși am ales să-l postez fără strofe. De la această imagine "desculță" , am început să scriu. mulțumesc. Madim