îngândurate aceste nopţi
abia atinse cu mâna pe frunte
şi-au lăsat întunericul furat
de felinare cu lumină pe umerii stâlpilor

mi s-au părut că plâng în ceaţă
uneori cu lacrimi de roua, alteori cu ploi,
bântuite de nelinişti şi jivine
le poţi măsura cu somnul moartea
câzută peste durerea oamenilor

stelele au căzut şi ele pe gânduri
se ascund dincolo de lună
din pământ s-au înălţat arbori
ramuri ridicate din braţe şi degete
cu insemne pe clorofilă,
o scriere cu cerneală-n nervuri

liniştite păsările
au cuiburi pe braţele înfrunzite
şi vor creşte puii
cu hrana ciugulită din trup
până vor învăţa şi zborul de noapte

e o plecare-n dimineţi solare
unde se naşte mereu nădejdea
şi nimeni nu-şi reproşează umbra
mai mult decât omul