Vă scriu din urbea mea dragă şi prosperă, cu blocuri şi mai ales vile îngrijite, cu străzi ca oglinda şi oameni numai un zâmbet şi iubitori tare de semenii lor şi de celelalte ale vieţii private, oameni care trăiesc într-o armonie nemaiîntâlnită până acum între bipezii şi patrupezii mediului ce ne înconjoară benefic.
Odată cu veşnica mea recunoştinţă, trimit aceste rânduri înspre localitatea dumneavoastră din Insula Mare a Prostiei, localitate peste care, sunt sigur, domneşte aceeaşi atmosferă de bunăstare, belşug şi fericire ca la noi. Pentru că trebuie să recunoaştem domn’ caporal, odată scăpaţi de sub jugul comunismului, viaţa naţiunii noastre s-a schimbat ridicol în bine. (Era să scriu radical în bine, dar cred că e bine şi aşa, pentru că amândouă vorbele încep cu r şi nu văd nici o diferenţă).
Vă scriu cu dezamăgire şi mai ales îngrijorare deoarece am aflat, din presa locală, că s-a umblat într-un mod barbar la dreptul obligatoriu şi inalienabil al masculilor tineri de a deveni bărbaţi, după, şi numai după, ce au făcut armata, obligatoriu. Vă spun eu domn’ caporal, ăştia nu e oameni, dom’le, cum zicea un camarad de taclale. Ce se va alege domn’ caporal de junii acestui neam destoinic care nu mai au dreptul obligatoriu de a se face bărbaţi? Cu câtă mândrie patriotică povestim noi, ori de câte ori găsim ţeava trombonului liberă, pe la nunţi, botezuri şi alte petreceri, noi, cei care am avut privilegiul de a ne face bărbaţi, cu câtă mândrie povestim noi despre armată, despre preţioasele învăţături însuşite acolo, sub vigilenta şi ocrotitoarea dumneavoastră observare!
Mai ţineţi minte domn’ caporal cum, după ce salutam regulamentar, ceream permisiunea să raportez în faţa înălţimii voastre? Să raportez că am primit pachet şi bani de la bunica şi că totul vă aparţine, domn’ caporal şi asta din prietenie şi respect, nicidecum pentru a nu mă alerga kilometri cu masca pe figura mea de ţărănoi neinstruit, pentru a nu mai da cu burta mea de mocirla bălţilor cazone. Doamne, câtă veneraţie nutream pentru dumneavoastră, pentru că, trebuie să o spun cu adâncă recunoştinţă, dumneavoastră eraţi tatăl meu, mama mea, Dumnezeul meu ocrotitor!
Este o plăcere să-mi aduc aminte cu câtă delicateţe îmi puneaţi bocancul între omoplaţi când boul ăla de glonţ pleca după pachet în loc să penetreze vaca aia de ţintă. Ce mândru bărbat mă simţeam atunci! Ca şi-n timpul alarmelor false, care aveau rostul lor, chiar dacă nu aveau nici un rost.
Ce să mai spun despre echiparea şi dezechiparea la chibrit, despre plăcerea de a răzui duşumelele companiei cu paftaua şi multe alte distracţii şi învăţături capitale, pe care cei ce nu mai sunt obligaţi să se facă bărbaţi nu le vor descoperi niciodată. De aceea vă spun, domn’ caporal, că ăştia nu e oameni.
Le-a luat dreptul acestor juni de a descoperi bărbăţia, pentru că oţelul nu se căleşte aşa, stând cu burta la soare şi cu nasul în calculatoare, ci stând cu ele în rahaturile de pe câmpul de instrucţie. Păi, unde oare puteai descoperi adevărata bărbăţie dacă nu pe lângă gardurile unităţii, când prindeam câte o paraşută şi o luam la întrebări, în grămadă organizată?
Această descoperire nici nu ne costa prea mult, pentru că eram tineri şi frumoşi şi mai ales fericiţi că suntem şi bărbaţi... deasupra.
Mă tem tare mult şi pentru dumneavoastră, deoarece vă ştiu în armată de când e lumea lume. La vechimea asta ar fi o mare pierdere să vi se desfiinţeze postul. Să vină un nimeni cu diagonală şi diplomă de liceu seral. Aveţi mare grijă. E plin pământul de şmecheri de-ăştia care vor să ia puşca altuia. Vă rog să vă ascuţiţi baioneta vigilenţei şi să nu lăsaţi inamicul să-şi facă de cap pe fâşia dumneavoastră.
În încheiere vreau să vă raportez ceva, ce, spre ruşinea mea, nu am raportat la timpul potrivit. Din surse demne de încredere am aflat că unii fraieri umblau la trusa de pile şi ajustau clandestin scutiri de bărbăţie. Pe lângă pile foloseau şi nişte materiale foşnitoare dar ele nu deranjau pe nimeni.
Zilele trecute am aflat de la radio PRO.F.M., care este foarte bine informat, că alţi fraieri vor folosi alte pile, mai ascuţite şi cu dinţii mai mari, cu ajutorul cărora să meşterească un circulă vite sau cam aşa ceva, dacă nu greşesc, şi cu ăsta să se facă şi ei bărbaţi. Nu prea ştiu ce înseamnă toate astea. Un lucru însă e sigur. La fel ca şi dumneavoastră, am mare încredere în armată. Asta pentru că armata noastră este blindată, nu ca altele. Armata e ca noi. Ea nu poate fi momită cu materiale foşnitoare. Dacă sunt puţine.
Vă salută, regulamentar şi cu recunoştinţă profundă, soldat-major, Păducel.