în oraşul acesta nimic special
două trei crime duminica şi cîte o sinucidere în cursul săptămînii
cîteva accidente de circulaţie şi mai multe morţi bune
plictiseală maximă încît oamenii îşi cumpără animale
animalele se gudură pe la picioarele oamenilor căutîndu-şi stăpîni
cei mai mulţi au acvariu schimbă apa cît mai des cu apă la fel de murdară
de parcă singura sursă de viaţă ar curge la robinet
în oraşul acesta televizorul ţine loc de mîncare şi băutura tot de mîncare
oamenii se îngraşă apoi slăbesc apoi încearcă să se decidă cum le stă mai bine
pornesc televizoarele sincron într-o cură colectivă
le opresc doar duminica atunci cînd încep slujba şi sinuciderile
vorbesc tare atît de tare încît acoperă sonorul sincron al televizoarelor
vorbesc despre accidente şi moartea bună a vecinilor cu sonorul încet
atît de încet încît se afundă printre rădăcini
aşteaptă ani de zile nepoţii să verse peştii din acvariu cu apa de ploaie
strînsă în cişmele spre bunul consum
atunci devine totul special şi morţile bune se numără asemeni crimelor
şi se condamnă sfinţii şi dumnezeu şi se înjură sincron
toate emisiunile şi episoadele vieţii.
poem
Poezie:
Comentarii
O reuşită
zapata -
radiografie a vieţii de provincie, unde toată lumea se cunoaşte cu toată lumea şi unde nimănui nu-i pasă de călălalt, unde în zilele cu soţ “nebunul frumos” adună, cu graţie, în palmele căuş fulgi de zăpadă, fulgi de păpădie cu respiraţia topindu-i face din ei poezie.
Trecut la preferatele mele. stimă
Mulţumesc
Ioan Bistriteanul -
poate vor regla editorii.