Chiar mai mult decat putem noi insine concepe, suntem tributari tiparelor, retetelor, modelelor, paradigmei daca e sa utilizam un termen mai cuprinzator... sunt insa momente privilegiate in care ne este dat sa intelegem ceea ce ne inconjoara nu prin imbucatatire, fragmentare, nu printr-o metoda (caci si ea reprezinta tot un tipar, nu?) ci ca intreg, ca si continuum, nemediat... in aceste momente devenim de neinteles? Am lecturat aici o poezie si cateva comentarii... din fiecare am inteles cate ceva... autorul se joaca cu conceptele, le modeleaza fara a a avea dinainte in minte/suflet o imagine clara a ceea ce va deveni creatia sa... eu cred ca aceasta este o virtute si ar trebui sa deosebim ceea ce reuseste Dorin sa faca de dicteu... fluiditatea unor imagini, neconcordanta acestora cu un unives cunoscut, comod, in care ne simtim protejati dar de care nu ne putem apropia cu mijloacele "clasice", reprezinta, in opinia mea, o adevarata provocare pentru spiritul liber din noi...cat de mult ne putem trada pe noi insine? cat de departe ne merg renuntarile? In ce fel mai rasuna in noi libertatea de a ne descotorosi de ceea ce cu migala si suferinta am adunat ca niste harciogi?... parerea cea buna despre noi insine, puterea de a crea imagini, capacitatea de expresie, de a impresiona etc Emil tu esti un spirit foarte matematic iar modul in care te-ai apropiat de textul acesta spune mai multe in sprijinul parerii mele... in literatura trebuie sa ai mintea deschisa, sa accepti in fiecare moment ca vei intalni ceva care ti-ar putea zdruncina sistemul de valori si sa nu te temi de aceasta posibilitate... nu e de ajuns sa aplici o reteta in a face comentarii, sa zici doua-trei vorbe despre ritm si forma, apoi sa aduci vorba despre un curent literar iar in final sa concluzionezi asupra "greutatii" textului. Nu as vrea sa percepi cuvintele mele in alt registru decat in cel in care au fost rostite... o spun cu tot spiritul de colegialitate. Am observat acest fapt si pe unul dintre textele lui Virgil, unul dintre textele lui bune in care a reusit sa depaseasca cateva tipare in care isi aseza de la o vreme cuvintele... poate ca ar trebui sa ne apropiem de toate aceste texte cu mai mult respect, cu un soi de sfiosenie si mai mult decat orice sa acceptam macar pentru o clipa perspectiva celuilalt. Iar asta nu exclude critica, insa nu cea formala, realizata cu aer de superioritate, pentru ca s-ar putea sa nu avem acoperire pentru a face acest lucru. Iar toate acestea sunt valabile si pentru mine.

Pentru Vladimir si imi cer scuze autorului pentru interventie, voi incerca sa ma tin cat mai departe de o conversatie de forum. Nu sunt spirit foarte matematic, cel putin nu la modul pe care il ganditi. Textul Profetului este o reusita la nivel imagistic fara indoiala, dar daca voi imi cereti sa mai simt partea cu "fiorul cel mai infiorator", "paragraful" ce-l contine... e foarte greu. Din nefericire siteurile de gen m-au cam invatat sa privesc totul foarte cinic. Legat de acest text... mi se pare o joaca banala. La ultimul comentariu(nu pe acest text) facut domnului Cozan, observatiile erau strict pe text chiar daca de ordin tehnic raspunsul dansului a fost "hialin nu ma plictisi !". Partea cu mitul Mioritei pentru care m-as ataca eu ca e incalcat... este speculatie. Luand si raspunsul de la acest text in calcul stau si ma intreb ce fel de comentarii ar trebui sa-i fac domnului Cozan. Unele care sa fie legate de mesaj, niste laude poate ? Nu sunt capabil sa fac un comentariu literar si recunosc ca sunt absolut incapabil sa ridic in slavi pe cineva daca nu cred cu adevarat in asta. Un comentariu pe text... se poate pentru ca este o idee obiectiva. Catre toti autorii hermeneia, persoanele care sunt deranjate de comentariile pe care le fac, rog doar sa-mi comunice si promit ca doar voi citi textele, nu voi lasa comentarii pentru a evita orice tip de ofensa. Intr-un fel sau altul domnul Cozan mi-a comunicat deja. Multumesc, Ialin