ating mișcarea apusului
mă ascund în pumnii oamenilor
mă risipesc între hohote
toamna epiderma pămîntului se descompune
visînd începuturile

mișcăm liniștea prin toate trăirile existente
ele se atenuează ca petele de acuarelă în depărtare
ca cele mai intense culori de pe haine
după 30 de zile sub soare
mișcăm incertitudinea copilului care bate în geam
își strigă maturitatea tardivă
o mișcăm mai departe

mîinile mici adună frunze uscate
facem cuiburi pentru dimineți
să-și odihnească răsăritul în ele

noaptea e strîmtă ca un coridor de liceu
în care ai plîns prea mult
în care ți-ai ros unghiile de pereți
și te-ai plimbat dintr-un capăt în altul
ore în șir
cu pumnii strînși cu buzele mușcate