A fost odată o scoică foarte bătrână.
Trăise mii de ani pe malul mării și încă mai avea de trăit.
Dar cel mai frumos era că putea vorbi…
În fiecare dimineață, niște copii de melci - care scoteau numai ochii și urechile din cochiliile lor strălucitoare - o ascultau cuminți.
Iar scoica stătea într-un fotoliu de sidef, se prefăcea că dă pe gât un strop de apă de mare dintr-o ceșcuță din care mai rămăsese doar toarta și povestea…
Mai mult povești din vremurile de altădată, care păreau inventate pe loc.
Însă nu erau inventate și melcișorii aveau să se convingă singuri de asta, peste alte și alte mii de ani…

Într-una din zilele de neuitat, când pe plaja pustie se plimba o rază de soare în căutarea celui mai sclipitor bob de nisip, scoica, în loc să înceapă o nouă poveste, tăcea…
Copiii de melci o ascultau, dar nu auzeau decât marea…
Apoi un cântec de alge aduse la mal, ca al unor sirene de iarbă odihnindu-se pe spinarea unor meduze…
Ce cântec ciudat era acela care venea dinspre valul albastru, colorat cu un păr lung, verde și ondulat?
Scoica nu zicea decât: “sssst!” ca să-i oblige pe melcișorii cu ochii rotunzi de curiozitate să asculte...
Din tăcerea ei se năștea o nouă tăcere și tot așa, până când, dacă erai prea mic, îți venea să pui întrebarea:

- Când începi povestea?
- Dar nu o mai începi odată?
Scoica deschidea un ochi, apoi îl închidea la loc, ca să arate că nu doarme.
Melcișorii zgribuliți de frigul așteptării începeau să iasă din cochilii.
Și, deși ar fi vrut mai degrabă să se joace, mergeau cu spatele către apa cântătoare.
- Eu nu cred ca de aici vine muzica asta! zise un melcuț rotofei.
- Ba eu cred că de aici vine, că nu are de unde din altă parte! zise altul.
- Mă arunc! se ivi un curajos, care nu mai sărise de multă vreme în apa adâncă de la mal.
- Stai, nu fi prost.
- Ba sunt! zise acesta și se aruncă, rămânând prins în părul sirenei, de unde fu salvat de valul blând, albastru, ocrotitor…

- Copii, înapoi! zise atunci scoica, dacă văzu că îi pierde…
Melcișorii se întoarseră atunci la căsuțele lor.
- Ne povestești?
- Vă povestesc! răspunse ea.
Și duse din nou la gură ceșcuța spartă, din care sorbi o istorioară dulce, pe înțelesul lor…