Am și eu nedumeririle mele. Știu că artiștii sînt în general vanitoși. Știu că uneori și eu am fost ispitit să mă aprind, să port războaie, de cele mai multe ori care nu se meritau. Dar nu înțeleg de ce unii au totuși o atracție dezechilibrată spre conflicte, un fel de țandără gata oricînd să sară. Apoi nu înțeleg ce este așa de greu de priceput în ce privește regula exclusivitații pentru două luni. De ce sînt unii neglijenți iar alții recidivează parcă din rea voință. O regulă e regulă și gata. Mi-a spus cineva: „vezi că la români e greu cu disciplina că ei confundă libertatea cu jungla”. Am zis că e cîrcotaș. Oare am greșit...?
Nu înțeleg de ce pe unii îi deranjează regula (deși cam post factum). Eu am fost aproape doi ani pe un site literar și am postat numai acolo. De fapt cred că mi-ar fi fost aproape imposibil ca să postez texte proaspete pe mai mult de un site. Am ajuns la concluzia că dacă scriu prost, voi scrie prost și în alte două zeci de locuri și nu e nevoie să îmi împînzesc maculatura peste tot. Iar dacă scriu bine sau din ce în ce mai bine va fi suficient de vizibil și vor veni vizitatori și de pe alte siteuri să mă citească. Nu e nevoie să îmi diluez textele în tiraje interminabile. La urma urmei un text e cu atît mai valoros (dacă are valoare) cu cît e mai greu de găsit.
Nu înțeleg de ce este așa de greu să înțelegi că un comentariu la un text literar nu este un răspuns de chat și nici un schimb de pupături. Am zis să adopt o atitudine flexibilă și să nu strivesc dimensiunea umană, personală a comentariilor. Oare am greșit...?
Nu am înțeles de ce unii nu comentează deloc. Există aproximativ 50 de autori/ membri relativi activi. Dacă fiecare din ei ar comenta măcar un singur text zilnic (bănuiesc că citesc măcar atît), vă dați seama ce aglomerație ar fi aici. Eu în general nu sînt adeptul cantității dar una din ideile de la care am pornit a fost aceea că stimularea calității se poate face prin comentarii pertinente și exigente. Nu înțeleg de ce unii se supără cînd le primesc iar alții nu le mai fac de multă vreme sau nu le-au făcut niciodată.
Nu înțeleg de ce unii oameni s-a înscris și nu au publicat nimic pînă acum. Poate că au înțeles greșit despre ce este vorba.
Înțeleg că site-ul încă are bug-uri, încă are limitări. Așa este. Și pe mine mă enervează unele. Nu am să le scuz și nu am să mă scuz. Am să fac cît pot. Dar un lucru îl știu bine, că oricine vrea să scrie și să comenteze un text cu pretenții literare o poate face aici 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămînă. Pe gratis și în cantitate nelimitată dar mai ales la cea mai bună calitate de care e în stare la un moment dat. Și la urma urmei oare nu asta e ceea ce ne dorim? Oare unde sînt curentele de gîndire, promotorii de stiluri, lansatorii de idei trăznite? I-a împiedicat cineva? Așa cum spuneam înainte, în tot noianul ăsta de nedumeriri știu măcar un lucrur, că daca ai inspirație și talent poți scrie și pe zid de închisoare sau foiță de țigară că tot artă va fi. Dar dacă nu vrei să faci ceva, dacă te frămîntă doar morbul vedetismului sau mai știu eu ce alte histrionisme, poți să ai la dispoziție cea mai prestigioasă editură din lume că tot maculatură vei produce și totul se va rezuma la 15 minute de celebritate.
Nu înțeleg oare de ce unii nu înțeleg ce se vrea a fi Hermeneia. Oare nu am făcut eu suficient de clar? Nu mi-au plăcut niciodată directivele de la centru și am crezut întotdeauna în forța creatoare a omului atunci cînd îi oferi libertate și un spațiu în care performanță îi este judeactă în piața orașului. Oare de ce nu toți înțelegem asta...?