cvasiliu -
CCLXXXVIII
Fiorul prin vertebre înşurubat coboară,
Căci n-am crezut vreodată că mintea mea din malţ
Şi inima-mi umflată ca un balon – uşoară,
Atât de sus cu tine eu pot să le înalţ.
Juma'te fericire şi jumătate spaimă...
E-un germene-al ratării în fiecare zbor
Şi chiar de peste umeri ca nişte aripi stai, mă
Uit înapoi c-un vaiet şi-n jos şovăitor.
Ca pe-un Icar mă arde un soare al iubirii.
Ţi-s braţele de ceară? Ai dor în temelii?
Ne vom schimba în duhuri cu darul nemuririi
Sau peste tot trecutul noi ne vom prăbuşi?
Cu gândurile-acestea sunt tot mai singur sus,
Căci îndoiala-n aer e o cădere-n plus!
Poezie:
Comentarii
Unele
a.a.a. -
Unele nelămuriri/observaţii:
"Pe şiră mi se urcă fiorul ca pe scară" - comparaţie ratată/inutilă, deoarece dacă "fiorul" urcă (deci sus, fie ca direcţie, fie ca spiritualitate), atunci "ca pe scară" e redundant, pentru că pe scară... se urcă.
"Căci n-am ştiut vreodată că mintea mea din malţ"
"ca un balon uşoară" ?! Ar mai trebui un "de" (?)
"stai mă" - se cere, musai, o virgulă, la fel şi după "jos"
"Ca pe-un Icar mă arde un soare al iubirii" - prozaic, Cristi, de 3 ori prozaic. Şi nu mai spun că uzarea de mitologie, azi, fie chiar şi-ntr-un sonet, este un semn de slăbicine.
"Braţe de ceară" - clişeic.
Rămâne versificaţie, care e destuld e ok + ultimul vers - unul foarte bun.
Salut AAA, Am sa tin seama de
cvasiliu -
Salut AAA,
Am sa tin seama de comentariile tale si am sa incerc sa refac primul catren...
nu sunt de acord cu afirmatia "uzarea de mitologie, azi, fie chiar şi-ntr-un sonet, este un semn de slăbicine."
brate de ceara - am folosit acesta metafora in contextul analogiei imbratisarii cu alcatuirea miticelor aripi ale lui Icar...
Cristi