Iată lumea
mea de acum desfăşurată

în hîrtie de turnesol: credinţa albastră,
tresărind
la foşnetul
de aripi îngereşti,
albastru
ca secera lunii noi ...

Uite jos, impasibil cerul:
şi el, secretat
de ceâkra

din creştet

entuziasmul abrupt,
ca o mărturie pierdută
în vremile
albastre, ce le-am trăit
şi care, poate,
urmează:

glontele albastru, pitit lîngă
un trăgaci albastru
ca tăişul lamei

din ochii ucigaş
de albaştri
ai femeilor,la întoarcere
ar trebui
să găsesc o divinitate
moartă
de tînără,
pe trupul căreia crestez în avans semne
de răboj
clare. Înnod firul călăuzitor
în samsara
albastră a re-în-carnării:

oameni albaştri
metafizici,
bîndu-şi, din pahare
cu margini
albaştre, spleen-ul terestru;

diluviul şi fulgerul,
albastre
primordial întotdeauna;

durerea şi
extazul, deopotrivă
albastre

ca o pictură de Voroneţ

lumina
albastră în care
am aşteptat,
răbdător,
toate culorile
de kaïros ale naşterilor ...

Şi, mai ales, niciodată

verdele albastru
al ierbii ...

Entuziasm (grec. ”en-theos- ousia”): “în-dumne-zeire”, “contopire intangibilă cu Dumnezeu”, “mîntuire”
Kaïros (grec.) – punct culminant; moment oportun de intervenire în desfăşurarea destinului aflat în “custodia” celor trei Moiré