Plăci vinil peste ospicii

imaginea utilizatorului a.a.a.
a.a.a. -

Motto:

O joi, pe seară, udă şi ostilă,
Acorduri monotone în burlan,
Frustrări căprui strivite pe tavan,
Marfare cu tăceri mă calcă-n filă;

Perfuzii de tutun în psalm profan,
Brăţări de-argint, eşarfă roz, idilă,
Clişee fracturate fără milă,
Opresc marfare-n sufletul viran.

Falangele rulează o păpuşă,
Iar ventrilocul mă citează-n silă,
O frază-albastră-mi arde o pupilă –
Sunt sclav din scrum sub o deschisă uşă?

O joi, pe seară, udă şi ostilă,
Rămâne doar să suflu în cenuşă.

*

Ceva metalic sună cu-ncetinitorul,
compas de trei,
semantic,
in pieptul unui cyborg
ori stol de plăci vinil peste ospicii,
ceva metalic curge cu-ncetinitorul,
tot mai încet,
tot înapoi.

Şi vine toamna asta ca o
infirmieră pistruiată cu
halatul vânăt,
rupt între pulpe,
şi tot mai subţiri, înalţi şi
tot mai cusuţi de umbrele lor domestice
trec oamenii în mâneci alb-întoarse,
şi tot mai încăpători în ei,
fac loc pentru alţii.

Dar nimeni.
Rar, compact, frunzişul
mă dă de zestre liniştii, pe rând;
undeva, bate ora,
cândva, miroase a munţi, romanţe, vin,
cumva, întărzie înc-un tren,
cineva coboară în sine.
Aici,
nu se mai întâmplă nimic,
doar ceva metalic,
cu-ncetinitorul,
tot mai încet,
tot înapoi.

Poezie: 
poezie generală

Comentarii

pe langa finalul poeziei care

moi -

pe langa finalul poeziei care pare intors cu cheita - foarte sugestiv :) mi-a placut foarte tare imaginea toamnei. mai precis:

"Şi vine toamna asta ca o
infirmieră pistruiată cu
halatul vânăt"

am venit pregătit cu penița,

yester -

am venit pregătit cu penița, însă după halatul vânăt mi s-a oprit impulsul.

"cusuţi de umbrele lor domestice" sau "oamenii în mâneci alb-întoarse,/şi tot mai încăpători în ei" sau "mă dă de zestre liniştii" sau "cineva coboară în sine" sunt prețiozități fără îndoială. unde clișeice pe care nu mi-aș fi dorit să le întâlnesc la tine. dar hei, toți o mai pățim. prima parte și titlul sunt excepționale.

Oana, mulţumesc. Sper să mai

a.a.a. -

Oana, mulţumesc. Sper să mai găsesc cheiţe :)
Paul, înclins să cred că cititorul are (aproape) întotdeana dreptate. Dacă n-o fac ele însele, nu (prea) am obiceiul să-mi apăr textele... evident, în afara cazurilor în care cel care mă comentează e chiar paralel. Deci, se prea poate să fie cum spui. Mulţumesc de comentariu!

Iată cum, al patrulea anotimp

Maria - Doina -

Iată cum, al patrulea anotimp vine frumos, elegant, discret, liniştit chiar şi acolo...Mi-a plăcut că autorul vede trecerea timpului ca o intoarcere in sine:
,,Aici,
nu se mai întâmplă nimic,
doar ceva metalic,
cu-ncetinitorul,
tot mai încet,
tot înapoi."
Un poem în care liniştea predomină, tronează, iar acel ,,Ceva metalic" ,,sună cu-ncetinitorul". Mi-a plăcut mult.

da. și mie mi s-a părut ceva

Virgil -

da. și mie mi s-a părut ceva mai puțin reușit la „halatul vînăt”. iar „rupt între pulpe” deși se vrea probabil sugestiv de o anumită manieră, totuși sună relativ pleonastic de vreme ce un halat de infirmieră (soră/asistentă medicală) de obicei are nasturii în față pe toată lungimea și pare cam greu de imaginat rupt între pulpe. poate suna mai logic „cu nasturii rupți între pulpe” sau ceva de genul acesta
oricum, mi-a plăcut motto-ul și poate era bine să îi precizezi autorul.

Maria, mă bucur că ţi-a

a.a.a. -

Maria, mă bucur că ţi-a plăcut.

Virgil, chestia cu halatul e un lucru minor. Nu ştiu dacă în ziua de azi halatele mai sunt cum erau odată, dar mă rog.
Legat de moto - de obicei, când unui moto nu-i este dat autorul, acesta este chiar cel care îl foloseşte. Aşadar, îmi aparţine.

Sixtus, mă bucur că, măcar pe jumătate de faţă, am bujori. :)

Eu aș merge pe Adrian. E cam

yester -

Eu aș merge pe Adrian. E cam stilul lui în vers clasic. La moto mă refer. Și eu cred că e bun. Totuși ceva nu-mi convine la el. Prea multe cratime. Iar asta înseamnă că autorul se chinuie să scoată piciorul metric, nu are soluții limpezi.

Nu-i vorba de lipsa

a.a.a. -

Nu-i vorba de lipsa soluţiilor, Paul, ba din contră. Fără falsă modestie, am scris atât de mult în vers clasic (temporal, cantitativ), încât pot mula într-un mod acceptabil orice ideatică pe orice formă. Cred că e, mai degrabă, lejeritate. Oricum, dacă ne uităm atent, doar într-un loc cratimile pot fi acuzate ca surogat al unei soluţii, adică aici: "O frază-albastră-mi arde o pupilă". În rest, e vorba de cratime absolut fireşti (contopire de sunete), folosite şi răsfolosite de toţi poeţii.

calcă-n, marfare-n,

yester -

calcă-n, marfare-n, citează-n, de-argint... nu stau acum să te judec. și eu am scris un volum în vers clasic. dă-mi un exemplu de poet mare care în vers clasic să facă asta și m-ai convins. dar nu nenea Eminescu:) însă dacă o faci de dragul ritmului, a sunetului, e perfect acceptabil. și totuși...

E-o noapte udă, grea, te-neci

a.a.a. -

E-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceaţă – obosite, roşii, fără zare –
Ard, afumate, triste felinare
Ca într-o crâşmă umedă, murdară.

Prin măhălăli mai neagră noaptea pare,
Şivoaie-n case triste inundară,
Ş-auzi tuşind – o tusă-n sec, amară –
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.

Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă
Ori ca Verlaine topit de băutură –
Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.

Apoi, cu paşi de-o nostimă măsură,
Prin întuneric bâjbâiesc prin casă,
Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură.

(Bacovia)

Crin întărcat mi-e dragostea de-acuma?
Chiar dacă-ti pipăi soldul, sînul, ceafa,
În gură nu-mi mai plescăie lin apa,
Pe creieri mă apasă-n creturi bruma.
Sînt prea sătul sau e-o nevolnicie
De vechi cotoi blazat în bleu smîntîne?
O, doar cuvîntu-n lobodă-mi rămîne,
Mîna-mi vioaie-i. Sufletul meu stie
O mie de palate si-altă mie
De melci mirifici, de izvoare-ovale.
Asează-te-n genunchi si-a tale sale
Îndoaie-le. Clădesc o-mpărătie
De vorbe dulci ce-ti umplu pîn'la greată
Cu fluturi sparti de raze-ntreaga viată!

(Brumaru)

Cratima e indispensabilă poeziei fixe. Abia dacă vrei s-o ocoleşti înseamnă să cauţi versul cu lumânarea.

Adrian, nu te contrazic

yester -

Adrian, nu te contrazic total. Dar mi-aș pune întrebarea: aceste poezii sunt reprezentative pentru autorii lor? atât! câte cratime sunt în Plumb? ori în Balada crinilor care și-au scris frumos ori în Repetabila povară ș.a.m.d. Și fac acest demers pentru că e singurul lucru pe care ți-l reproșez la versul clasic. Acum însă, totul e subiectiv... vom trăi și vom vedea...:)

Paul, nu mi-ai cerut texte

a.a.a. -

Paul, nu mi-ai cerut texte rerpezentative. Şi, păstrând, normal, proporţiile, nici textul meu nu mi-e tocmai reprezentativ. Oricum, cred c-am discutat o problemă destul de falsă.

Adrian, mă bucur că nu ți-e

yester -

Adrian, mă bucur că nu ți-e reprezentativ! E un poem frumos, totuși! Vor mai trece anii și îți vei da seama cât de falsă sau nu e această "problemă" a cratimelor.

probabil că astăzi halatele

Virgil -

probabil că astăzi halatele nu mai sînt ca odinioară (sic!). dar nici nu știu dacă mai există astăzi meseria de infirmieră. sau dacă mai poartă halate și nu salopete. dar atunci orice am discuta devine relativ. ideea mea era că halatul, așa cum este el înțeles în percepția generală arată cam cum l-am zugrăvit eu.

OK, Virgil. Dacă e aşa

a.a.a. -

OK, Virgil. Dacă e aşa importantă discuţia despre halat şi crăpături, halatul din textul meu are o crăpătură/ruptură exact lângă aia formată de şirul nasturilor. Aşadar, e altă crăpătură. Na! Mai fă-mi obiecţii :))

Adrian, Prima observaţie ar

Dorel -

Adrian,
Prima observaţie ar fi că se scrie MOTTO, nu MOTO!
A doua, că mottoul (nu motto-ul!) e cam lung. De fapt, nu e, propriu-zis, un motto. Textul, în întregul lui, e alcătuit din două secvenţe. Fiecare e remarcabilă, în felul ei - mai ales prima, care e, într-adevăr, în stilul Brumaru sau Dimov. Doar că, după opinia mea (şi după gustul meu), ele nu se leagă. Mai exact, nu se suportă, iar prima secvenţă o pune în inferioritate (pe nedrept!) pe cea de-a doua, prin muzicalitate. E avantajul pe care poezia clasică de bună calitate îl va avea întotdeauna faţă de poezia în vers liber. De altminteri, cultivarea ambelor stiluri indică, să zicem, un soi de scindare a eului. Măcar de natură...stilistică.

D-le Cristea, ...Chestia cu

a.a.a. -

D-le Cristea,

...Chestia cu "moto"-ul (cu doi "t") mi s-a mai reproşat. Şi la acest text, şi la altele. Sincer, nu ştiu de ce am continuat să-l scriu cu un "t". Probabil e vorba de un DOOM; oricum, dex-ul îl dă valabil şi scris cu doar un "t". Nefiind lingvist de profesie, aştept un argument din partea d-voastră înainte de a-mi corecta posibila abatere de la norma ortografică impusă.

Despre text am să spun doar că:

...personal, consider că una dintre pietrele de moară ale unui poet (în măsura în care este sau tinde spre această titulatură în mod imanent) este faptul de a converti, prin metaforă, trăsături/sentimente/fapte/idei etc specifice lui şi doar lui, astfel încât, la finalul ei (finalul metaforei, şi mai departe - al poeziei), să o facă măcar inteligibilă (sensibil/cerebral) cititorului, dacă nu proprie acestuia. Cu alte vorbe, un poet trebuie să caute numitor comun pentru înţelesul de sine stătător, înţelesul contextual şi, în fine, înţelesul metatextului. Senbsul tău, sensul nostru, sensul meu. Un soi de universalizare a particularului liric. Marii poeţi cam aşa au rămas în memoria noastră.

Pe axa celor spuse mai sus, cred că am ratat la sensul contextual (la graniţa dintre texte). Şi spun "am ratat" din perspectiva cititorului, pentru că eu (plus alte una-două persoane) înţelegem textul pe deplin, dat fiind surplusul de informaţie (particularul). Dacă un factor s-a observat - "cultivarea ambelor stiluri indică, să zicem, un soi de scindare a eului", elementul temporal şi transformarea/reducerea unuia la altul au fost trecute cu vederea. Din vana autorului, evident.

...În rest, de acord cu "[...] muzicalitate. E avantajul pe care poezia clasică de bună calitate îl va avea întotdeauna faţă de poezia în vers liber.". Mare parte din suflet mi-a rămas acolo, în coardele clasicului.

Vă mulţumesc pentru timp!

Iar despre lungimea exagerată

a.a.a. -

Iar despre lungimea exagerată a mot(t)o-ului - nu e unul intrinsec. Aparţinându-mi, e o stilizare, o introducere in scenă, una cronologică.

Da, Adrian, e vorba despre

Dorel -

Da, Adrian, e vorba despre DOOM, ed. a II-a, 2005, care anulează, de fapt, anumite prevederi din diversele ediţii ale DEX-ului. De altfel, MOTTO se scria aşa si pe vremea când eram eu elev si student, iar scrierea cu un singur T era o prostie. In DEX există şi alte tâmpenii. De pildă, se indică drept formă corectă PUDIBUND, cuvânt pe care nu ştiu să-l fi folosit cineva in această formă, de la paşoptişti (care l-au luat din franceză, nu din latină) până azi. DOOM 2 îndreaptă lucrurile, dând drept formă corectă PUDIBOND (cu derivatul PUDIBONDERIE).
Dar are şi DOOM 2 prostiile lui (ex. variantele libere CIRESE-CIRESI, pentru fructe!).

Mai sunt, d-le Cristea, şi

a.a.a. -

Mai sunt, d-le Cristea, şi alte "idei doomiste/dumiste" [de la "dumă" (jargon)= glumă/perlă/porcărie], unele, doar hilare; altele, de-a dreptul idioate. Una dintre dumele idioate mi se pare a fi acceptarea (din senin!) accentului unor cuvinte acolo unde vorbitorul vrea, asta în măsura în care accentul este, poate, cea mai importantă genă a limbii.
Voi opera modificarea mottoului.

(Uitaţi încă o problemă: atâta vreme cât, dată fiind consoana dublă, e cert că vocabula n-a suferit înca procesul de "românizare", nu înţeleg de ce "mottoului" trebuie scris fără cratima şi nu se comportă ca alte cuvinte adoptate, gen "mouse-ul", etc)

Regula e destul de clară şi o

Dorel -

Regula e destul de clară şi o putem ilustra chiar cu cele două substantive. Atunci cand cuvântul se termină într-o literă caracteristică limbii române (deci care marchează un sunet, aşadar se pronunţă), nu se pune cratima înaintea articolului sau a mărcii de plural: "mottoul", "mottouri", "mottourile"; dacă ultima literă marchează ceva din limba străină (ţine de ortografia etimologică şi nu se pronunţă), atunci se pune cratimă: "mouse-ul", "site-ul" şi altele.
Dacă te interesează, am un fişier sintetic, de uz didactic, întocmit de un profesor şi postat pe internet. Este foarte bine întocmit. Vei constata pe baza lui că ideea DOOM este de a nu româniza cu orice preţ cuvintele străine. Dă-mi adresa de e-mail şi ţi-l trimit.

Am înţeles. Legat de

a.a.a. -

Am înţeles. Legat de "românizare" - mă gândesc dacă ideea d-lui Pruteanu, conform căreia neologismele ar trebui ortografiate româneşte, nu este o soluţie care să nu se impună "cu orice preţ"... căci, spun eu, importăm conceptul, nu forma.

Da, sunt interesat foarte de acel fişier. Lucrarea mea de licenţă ("Influenţa limbajului asupra filosofiei") a avut incursiuni prin zona asta.

e-mail: [email protected]