cercuri de ape

imaginea utilizatorului Sancho Panza
lui Virgil Titarenco. anti-polemica

ea nu avea nici început, nici drum. o undă de opal, reverberând. un semn făcut cu mâna de departe.
ea nu avea nici așteptări, nici moarte.

nu m-a-ntrebat de zboruri sau de ce. și tremura tăcerea-n urma ei, din mers, secunda-i săruta picioarele.
mi-aduc aminte, mirosea a îngeri,
îi deschidea cărare soarele.

ea era născuta fără trup și nume, cântec de sirenă abia auzit, cercuri, cercuri de ape cuvântului viu.
eu, căutare sfărâmând răspunsul, zbatere
între vreau și nu știu

Comentarii

Aristotel considera că forma este cea mai mare povară a

Aristotel considera că forma este cea mai mare povară a non formei. Universalitatea se răspândeşte concentric din poziţia primordială a fătului până spre realitatea primului cuvânt de ştiinţă sau neştiinţă. Iar cercul este perfecţiunea. Deşi ştim nu vrem asta.
Cu înţelegere

Iată un text care m-a pus pe gînduri. ~

Iată un text care m-a pus pe gînduri. ~ Poate este normal așa. Mai ales pentru că nu prea sînt obișnuit să mi se dedice un text. Sau, mă rog, ofere. Și apoi apare acest aspect al polemicii (sau anti-polemicii),... parcă nu am mai intrat în niciuna de o vreme... eu, fiind un om simplu, mă mulțumesc să observ. am remarcat mai ales ales trei lucruri. (cum se zice în poveste, trei mere de aur): „o undă de opal, reverberând” --- excelent (iată cineva care mi-a ghicit preferința pentru opal, sidef, turcoaz, etc), „din mers, secunda-i săruta picioarele” --- o splendidă definiție a timpului și a trecerii lui (mers=trecere, sărut=secundă=irepetabil, picior=carnalitate=materialitate=finitudine) și „eu, căutare sfărâmând răspunsul, zbatere/ între vreau și nu știu” --- ehehei!! vechile mele dileme și voluptatea anticipării și a căutării.
merci

P.S. - este ea.... poezia?

revin, pentru că a trebuit să-mi înghit vorba la

revin, pentru că a trebuit să-mi înghit vorba la jumătate (chemată de chestii pragmatice și nesuferite).

voiam să-ți spun că m-am bucurat mult că ai ales acele „trei mere de aur”, mai ales că la primul am avut îndoieli (dacă-i prea neclar? dacă spune prea puține? dacă nu reușesc să surprind idee? etc.) dar, până la urmă, mi-am luat cuvintele în dinți și le-am lăsat să fie așa cum s-au născut.

iar poezia am pus-o aici, separat de „masa rotundă” (cred că la început se numea „polemică”, nu știu, n-am avut conexiune pe net cam 12 ore sau mai mult), pentru că m-ai cam blocat cu acel „ce ar TREBUI să fie poezia”, eu considerând nu știu ce să fac cu verbul „a trebui” în contextul dat. că poezia este, când vrea, fără să trebuiască și mai ales pentru că nu trebuie. :)
dar cred că ai înțeles asta, nu mai dezvolt aici, o să mă întorc, peste o oră, la masa rotundă.

Mulțumesc pentru popas și chiar mă bucur că am reușit să spun ceva din ceea ce căutam să spun.

Margas, dacă am reușit să spun și cele pe care nu crezi

Margas, dacă am reușit să spun și cele pe care nu crezi că voiam să le spun... nu-mi rămâne decât să închid, ca și tine, ochii și să-mi imaginez că ne-am imaginat același „altceva”.

când îi voi deschide, îți spun ce și cum... :)
sau poate-mi spui tu?

dar, până atunci, mulțumesc pentru lectură și semn.