Ioana, surprins sînt că mai citești texte scrise de un „ruginit” așa ca mine. Surprins dar și recunoscător. Nu știu însă dacă ar fi bine un „mai” acolo. În general încerc să evit acest „mai-uri” și să le folosesc doar atunci cînd sînt realmente necesare. De exemplu, aici, dacă l-aș folosi ar sugera că a fost aprins (sau stins) cîndva. Dar poate că nu a fost. Poate că starea asta de incertitudine a existat de fapt întotdeauna. Cert este că un „mai” ar introduce în discuție trecutul în mod referențial. Iar eu am evitat să fac asta în text. În orice caz, mulțumesc.

Domnule profesor Cristea, poate nu vă va veni să credeți dar chiar zilele trecute mă gîndeam la ce v-am promis și la faptul că, deși v-am pus în mod nefericit răbdarea la încercare, eu totuși intenționez să mă țin de promisiune. Deși așa cum vedeți (poate) scriu foarte puțin în ultima vreme. Apreciez însă faptul că ați observat acest text și mă onorează cuvintele dumneavoastră. Blaga însă rămîne atît de sus...

Domnule profesor Manolescu, m-ați „citit”. „Ingineria” este defectul meu. Dușmanul poeziei cîtă mai există ea în mine. Este nevoie de abandon, așa cum spuneți. Și de foarte multă despărțire de materie...