anna -
nimic nu mai creşte în noi
doar umbra acestei dimineţi
în care înveţi cum să fugi gol prin ploaie
să te speli de păcate cu apa cerului
povestea iubirii din memorie
se scrie în temniţa unei zile de toamnă
când te declari mulţumit cu toată năvala de frunze
căzută peste visele tale necoapte
ai învăţat să-ţi suporţi viaţa peticită
buzunarul peticit
cu gândul la îngerul din vitrina copilăriei
care îţi zâmbea iar tu simţeai cum timpul
se lipea de zâmbetul lui
acum tac cuvintele deschid labirinturi în noi
între două îmbrăţişări prea îndepărtate tăcerea
e o scorbură
te cuibăreşti în ea şi priveşti
cum ploaia ia forme melancolice
ce temniţe ciudate are viaţa
cum închide în ea iubirile noastre paralele
ca doua linii de cale ferată
Poezie:
Comentarii
se pare că
Ottilia Ardeleanu -
toamna te-a invitat la o ceaşcă de melancolie. cu cât priveşti mai în urmă, cu atât descoperi noi temniţe...
îmi place tonul cald pe care îl aduci cu tine în fiecare poezie.
- despre una, despre alta -
a.a.a. -
Îmi place simplitatea instrumentelor lirice pe care le foloseşti aici, îmi plac şi gustul, şi mirosul de ploaie care rămân în urma textului.
În prima unitate ai nişte redundanţe destul de supărătoare (pentru mine, cel puţin):
"doar umbra acestei dimineţi ploioase
în care înveţi cum să fugi gol prin ploaie
să te speli de păcate cu apa cerului".
De ce nu:
"doar umbra acestei dimineţi ploioase
în care înveţi cum să fugi gol,
să te speli de păcate"
" cu toată năvala de frunze
căzute peste visele tale necoapte" - aş spune "căzută peste..." şi aş mai tăia din zâmbete, în unitatea trei.
toamna...
anna -
da, face ordine în noi, ne aşază la loc gândurile răvăşite ... mulţumesc Otilia de trecere şi de semn!
Adrian,
anna -
mulţumesc de analiza pe text, observaţiile tale sunt pertinente şi-mi prind bine... am revăzut textul, am redus din redundanţe, din zâmbete şi ... da, năvala "căzută"!