“Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? ”
Psalmul 41.6

Fierea mea neagră la pompă, o cișmea de fiere
Jgheabul, curăță jgheabul ca lumea, muiere
Despletește-te curge în el lasă-te goală
Să se adape manzul meu roib din lapte si miere

De tristetea amiezii si calugarul plânge
Muierea plânge e mică jgheabul o strânge
Mânzul meu roșu s’adapă si plânge
din coama de sânge
din coama-i
de sânge

Drumul mă cheamă

Rostogolesc
Un bulgare de solzi
Printre smocuri de pâr
Lumina mijlocie
Un ac am vrut
Nimic mai mult
Cât soarele mai are de cusut
Pan’ la chindie?
Un ac am vrut
Am vrut să vreau
Par și ciulini
Nu am vecini
Un drum prâfos

De dus-întors

De-atâtea ore, ani milenii secoli
Îl urmaresc si îl gonesc în noapte
Nimeni pe drum mă uit
La stânga
Dreapta
Nimeni aproape nimenea departe
Împing pe cer un soare negru
Du-te
Cu un ochi râde și cu al meu plânge
Ți-am înhămat mânzul meu roib în sânge
Tu soare pleacă de la mine
Du-te

Privesc Fereastra

Fereastra are decupată’n sticlă
Un ochi pe-o inima pitică
Un drum prăfos
Cât să încapă
Doar două tălpi
Apoi, e apă

Melania, împletesc sforile acestea pentru tine
Pentru tine m-am ascuns in akedia
Mă canonesc pentru tine ca după un mare păcat
M-am despletit
Mi-am retezat cu ciobul părul bogat
Părul păcat
Nesfârșit ca Dumnezeu

Pentru ce mă tulburi
Pentru ce ești mâhnit
Suflete al meu?