orice bănuială e o plecare...

imaginea utilizatorului yester
lepros lepros lepros:)!

izbesc, sparg nopți, când adjectiv
de braț te ia ca nimănui,
cotrobăind la pas tardiv
împleticiți pe Branului,

în ploi din ceață, sub un hop,
tresare veacul simbolist
precum alt roșu stetoscop
când ritmul curge terorist,

cu ochii goi, cu crezul nul
mă joc cu voi nenumărate
cuvinte, ca un breaz emul
și... moartea e pe încercate,

izbesc dar nopți de adjectiv,
ideea care are fler...
și mă îngrop ostentativ
cu bulbii negri, ca Baudelaire.

Comentarii

Paul, nu sunt o cititoare de poezie cu rimă, însă textul acesta mi se pare frumos cântec, plin de energie, mai degrabă expresionist, cu multă energie, cu o tristețe acută, îngropată "ostentativ" și un final straniu, captivant "cu bulbii negri, ca Baudelaire." Titlu insolit, subtitlul muzical! În fine: o poezie din alt veac!

...charientismul tău e devastator:). mulțumesc Ioana! uneori chiar ador ... îmbâcseala. apreciez franchețea, indiferent de posesorul sinapselor.