toată noaptea m-am zbătut în marmură
am sângerat și-am strigat
acum uneltele sunt împrăștiate dalta clondire cu esențe
mozaicate cu ape secate pergamentoase vitralii ce se leagă lichid
palete în tonuri reci
umbra îmi picură tic-tac pe podea
cum stau pe un talger între toate aceste obiecte ale tale
ca pe fațeta unui cub cu vise
lângă un colț de pâine și vin trezit în urme uitate
pe masă
pe ochiuri mari de aer privesc ziua cum se strecoară
cu un timp tot mai prăfos nu știu ce să fac cu mîinile
nu știu ce să fac cu mine nu știu ce sunt
sigur nu-ți dorești starea asta de calm originar insuportabil
și-acum deși seara se așază cuminte în eprubete
deși mă gândesc la tine
crivățul se agită în subțirele de cristal
toate lucrurile au demnitate
până și umbra –mi s-a-nălțat mult peste mine
-n tavan
fasciculul de lumină de pe gaura cheii s-a frânt
are ceva dacă pun o cămașă de-a ta pe mine?
Comentarii
bakemono_ella -
"cub cu vise" e singura chestie care mie mi se pare ca scartaie. in rest , o poezie adanca, cu o simbolistica aparte, a carui esenta nu o poti suprinde usor, e nevoie de mai multe lecturi pentru a putea sa il gusti cu adevarat. finalul este unul de efect, in ciuda faptului ca poate aparea banal, este plin de nonșalanta, si trece din planul fragmentar in care e creata poezia, in planul real, palpabil , o imagine concreta a femeii indragostite! interesant, mai trec si eu prin talgerele tale. queen
andreea iancu -
mda. mereu uimesti. remarc limbajul care aduce o alt fel de perspectiva si finalul " asciculul de lumină de pe gaura cheii s-a frânt are ceva dacă pun o cămașă de-a ta pe mine?" introspectia anunta ceva.
Ioana Dana Nicolae -
Ioana, ai dreptate, e puțin forțată imaginea aceea, am văzut și am revăzut filmul "Cubul", oi fi rămas sub influența lui, mulțumesc pentru observație. Medeea, uimirea e la baza filozofiei, de asemenea un mare scriitor zicea că vrea să scrie mai întâi o operă care să-l uimească întâi pe el. (Proust?) așa că mă bucură laconicul tău comentariu.
christian -
Chiar: ce-i fi gândind Galateea? Noi citim mitul numai dinspre Pygamalion, contaminați de miturile genialității. Dar ce-o fi gândind Galateea o clipă înainte de se desprinde din piatră și o clipă după ce n-a mai fost piatră, ci carne vie? Mi se pare că poezia acaesta este un monolog al Galateei, deloc triumfalist, deloc fericit de noua condiție. enumerarea subliniază mai degrabă derizoriul. Ca și finalul bine chitit. e și o sugestie alchimică prin mulțimea "esențelor" lichide care-mi place foarte mult. Simplă și adevărată poezie.
Ioana Dana Nicolae -
Christian, Îți mulțumesc pentru lectură și lumina din semn.
lucian -
primele doua versuri sunt rupte de restul textului. daca in ele am descoperit sculptorul care vede piesa ce striga sa iasa din piatra, in restul scrierii intrezaresc, desi nu concis, un alchimist anonim, in cel mai fericit caz, ce incearca sa lupte cu si pentru propia existenta. interogatia ultimului vers, pentru mine, are o nuanta biblica, care parca iara se rupe din contextul constructiei acestui poem. apreciez primele doua versuri.
Ioana Dana Nicolae -
Lucian, mi-a plăcut perspectiva din care ai citit poezia, mulțumesc pentru comentariul tău frumos.