Un ziar adevărat nu iese Duminica. După principiul că și ei sunt de-ai noștri, opinez de la bun început că nu îi poți permite unui jurnalist să zămislească un reportaj pertinent într-o zi când toți semenii săi își fac de cap, improvizând pe tema datului cu capul în ușă, deoarece din start ne-am confrunta cu un articol părtinitor. Cum naiba să scrii de bine despre unul care huzurește, când tu te dai de ceasul morții? De aceea consider ziarele de Duminică mincinoase și nepotrivite. Cu atât mai trist devine subiectul acesta, cu cât foaia care mi-a picat în mână se mai numește și ADEVĂRUL. ADEVĂRUL DE DUMINICĂ mie personal îmi miroase a qui pro quo eufemistic.

Duminică, 13 mai 2007, am nimerit la pagina 17 peste o foaie întreagă dedicată literaturii, dar nu oricum. În ciclul O sută de cărți povestite, mă văd pus față în față cu cartea "Ai toată viața înainte", de Romain Gary, povestită de, citez, „scriitorul Cătălin Mihuleac”. Deja creat, acest precedent mă îndeamnă la paradigme cazuistice fără număr. Rick o întreabă pe Elsa de ce s-a întors, ca să îi spună de ce a părăsit-o în stația de tren? După o scurtă ezitare, Ilsa îi spune da. Atunci Rick îi răspunde tăios, ei bine, acum poți să îmi spui motivul. Mai zice Rick că ar fi rezonabil de treaz. John Matrix, ținându-l suspendat pe Sully deasupra râpei, strângându-l puternic de gleznă îl întreabă dacă își mai amintește de promisiunea că pe el îl va ucide ultimul iar Sully îi răspunde liniștit că da, Matrix, da... Impasibil, Matrix îi aduce la cunoștință că l-a mințit, după care, întors la mașina unde îl așteaptă mulatra, este întrebat ce s-a întâmplat cu Sully și Matrix îi răspunde că i-a dat drumul. În cântecul "The Day Before You Came" solista ne povestește cam ce făcea ea cu o zi înainte să îl cunoască pe iubitul ei, cu alte cuvinte: pleca de acasă la ora opt ca de obicei, citește cotidianul, prima ediție în drum spre oraș, ajunge la birou la ora nouă și un sfert și probabil că este funcționar public pentru că trebuie să citească scrisori și să semneze niște hârțoage iar la doisprezece și un sfert sau cam așa pleacă să ia masa de prânz, cu același grup și e destul de sigură că ploua, după care, în strofa a doua crede că își aprinde a șaptea țigară la ora două și jumătate și între timp nici măcar nu realizează că e tristă din cauza problemelor zilnice, dar la ora cinci pleacă, ca de obicei și ia din nou trenul spre casă citind cotidianul în ediția de seară și e sigură că ducea o viață bună, așa cum se derula ea înainte să apară el. Sau tabloul Car cu boi de Nicolae Grigorescu în care sunt reprezentate două care, unul în spatele celuilalt, fiecare tras de câte patru boi, albi ca laptele, iar în stânga primului car merge țanțoș un ciobănaș îmbrăcat în alb și cu o bundă neagră, dar trăsăturile lui sunt puțin șterse, și la fel și ale boilor, probabil din cauza căldurii mari. În dreapta boilor sunt niște tufișuri verzi deschis, cerul e bleu deschis cu ceva nori albi și în stânga jos, cu roșu închis, este semnătura lui Grigorescu.

Cu titlul "Copilăria unui fiu de curvă", (probabil că în engleză asta ar fi sunat ceva gen: the childhood of a son of a bitch, în românește sunând cu mult mai bine și deloc peiorativ,) Cătălin Mihuleac povestește ca pentru proști cartea cu pricina. Inexactități peste inexactități. În antetul articolului, este scris: prezintă cărți în rezumat pentru curioși sau pentru cei mereu grăbiți. Rămân uimit. S-a întors lumea cu fundul în sus încât am ajuns să povestim marea literatură celor curioși dar nu suficient de curioși pentru a citi întreaga lucrare, și celor mereu grăbiți, adică a celor ce se plictisesc sau obosesc citind. Eu cred, sincer, că avem de-a face cu o rubrică adresată cetățenilor dislexici din România. Mă întreb cât poate fi de frustrat un „scriitor”, încât să se resemneze să povestească o sută de cărți. Sau cu cât trebuie să fi plătit ca să faci acest lucru, câtă vreme nu te cheamă Unamuno. Mă mai întreb „Ai toată viața înainte”, de Romain Gary a câta carte povestită de Cătălin Mihuleac o fi? Mă întreb ce o fi fost în capul domnului Mihuleac, atunci când afirmă cu nonșalanță că lituanianul este un rus: „Romain Gary ... cu tată mort la Auschwitz își dezvăluie toată poezia sufletului său rus.” Domnule Mihuleac, lituanianul, letonul și estonianul sunt baltici în toată regula, nicidecum ruși, după cum nici ucranineanul nu este rus. În ciuda acestor probleme sensibile, pe care sper că vi le-am lămurit, rețineți vă rog că moldoveanul este român, și nicidecum rus, asta pentru a preveni momentul în care ne veți povesti în stilul caracteristic cum fura cireșe sau cum făcea baie, sau cum cum sechestra pupăza Nică, eroul scriitorului Ion Creangă, cu toată poezia sufletului său rus.

În concluzie, domnilor responsabili de rubricile culturale din Adevărul, înțelegeți odată pentru totdeauna că nu toate lucrurile din lumea asta pot fi povestite. Lăsați-i pe curioși să moară de curiozitate și pe grăbiți să lase gazele și robinetele de la chiuvetă deschise și șiretele nelegate. Aveți demnitatea aceasta, de a nu vă murdări mâinile cu trupul mutilat al literaturii universale! Aveți bunul simț de a nu forța nota nomenclatorului de meserii, cu noua îndeletnicire de „povestitor în rezumat pentru curioși sau pentru cei mereu grăbiți”, sfidând limitele absurdului. Sistați rubrica în cauză, îndepărtând chistul înainte de malignizarea culturii naționale!