&
privirea îi aluneca pe realitate în căutarea detaliilor semnificative
&
vorbesc la trecut
priveam în gol
pe retină îmi patinau oameni mașini copaci beri pachete de țigări brichete
un metru doi metri de aici până acolo distanța care mă desparte de idealul rezistenței personale
un lucru foarte intim mereu prezent
el nu
nu poți vorbi nici la trecut nici la prezent despre un om care dă sentințe
o opinie decisivă
&
(
-păi nu prea am ce să-ți povestesc. uneori mi se pare că locuiesc în interiorul unui clopot în spațiul acela imaterial care face aerul să vibreze
)
&
o lume care își etala moștenirea genetică
un spectacol pe care îl priveam împăcat cu mușchii brațelor mele care refuzau să se încordeze într-un gest de revoltă fizică
trei metri patru pași până la idealul meu de rezistență fizică
el nu
&
privirea lui nu sesiza nici un detaliu remarcabil
&
la prezent
mă uit în ochii lui la mâinile lui la buzele lui totul e normal o prezență latentă nedetonată de vreun reflex social
bere terasă ziare oameni mașini cerșetori bani muzică
6 luni 5 ani arest preventiv tâlhărie omor omor din culpă furt calificat
eu nu am treabă cu asta tăcerea care ne apropie
și mai mult berea
și mai mult o terasă de cartier
în apropiere locuința mea lângă circa de poliție
nicio sentință timp mort
oameni nevinovați
&
de dincolo
mâini subțiri degete cu unghii scurte păr brunet ochi ascuțiți pantofi cu tocul jos țigări fine un scris impecabil
fiecare cuvânt caligrafiat exemplar
o dictare care odată încheiată devine sentință
o hârtie îndosariată
un dosar îndesat pe un raft
&
afară
o poveste de dragoste între un judecător foarte tânăr și o grefieră frumoasă
tânără și ea
&
mai în afară
lumina lunii înăbușind resemnarea unei întâlniri ratate la o terasă
trei metri mai încolo patru pași
o lume extrordinar de vinovată oameni vii
printre ei un judecător îndrăgostit nebunește de o grefieră care consemnează caligrafic fără ezitări sentințe definitve
lumina nevinovăției care dă autoritate
eu
nu
&
mai departe judecătorul
imposibilitatea de a comunica
n-am comis nicio infracțiune
am fi avut un subiect în comun altul decât tragediile prietenilor noștri care în momentul ăsta nu ne interesează
nu ne interesează nimic
pe mine nici măcar Laura
consemnând sentințe date de alții
&
mai departe
un apartament cu două camere un pat dublu un magazin la parterul blocului o cârciumă peste drum săruturi ascunse de pereți din cărămidă nopți de transpirație și beție
fuga de holurile lungi și imunde
sinuciderea cu secunda care nu îți cere un verdict
nu-ți cere
nimic
&
(
- mai luăm o bere?
- tu câți bani mai ai?
)
terasa anostă din ziua liberă împreună era clar
de la început
aveam destui
Comentarii
emiemi -
Surprins de textul asta. In opinia mea un text matur, o reintoarcere la suflul poetic de altadata, un patinaj pe retina al planurilor prezente si trecute. Ai citeva teribilisme din punctul meu de vedere, gen "lume extraordinar de vinovata", dar cred ca ma pot obisnui intrucit acestea fac parte din lirismul marca Bobadil. Text bun in opinia mea.
bobadil -
Emile, multumesc. Textul este ceva mai "aparte" fata de majoritatea, am incercat o apropiere de personaje, o viziune "scenaristica" (ii spuneam si Ioanei Barac). Ma bucur ca ti-a placut, este o recunoastere la care iti marturisesc, nu ma prea asteptam... Ma bucur sa ne regasim pe aici prin lecturi, semnez "pentru linistea Dvs" :-) Andu.
Sapphire -
Nu știu de e nou sau mai vechi (deși înclin spre varianta nr. 2, pentru că mai recent mi se pare mie că Andu nu mai are atâta răbdare să se desfășoare pe distanțe mai lungi, un fel de plictiseală de a explica). Dar este un text elaborat cu atenția spre detaliu (si da, cititorul poate sesiza detaliile remarcabile, tocmai pentru că în real life detaliile semnificative se pierd, poezia având rolul de a le decanta, after all, ca un fel de memorie care creeay[ din nou, from scratch), cu un jemanfișism numai aparent, care ascunde de fapt o viziune regizorală în profunzime. Sau poate nu e deloc așa și noi numai ne imaginăm, iar nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, cu atât mai puțin citit, cu excepția, desigur, a terasei anoste și a berii. Dintr-o zi liberă. Plăcut mult, cu alte cuvinte. Un singur detaliu care m-a deranjat de la un punct încolo: “&”. Cred că eu l-aș fi folosit, dar cu mai multă parcimonie. Aș mai fi lăsat planurile să se întrepătrundă un pic, așa, ca un regizor care își respectă cititorul și vrea să-l lase un pic să vagabondeze până a-l aduce în fața cadrului final.
bobadil -
Ai dreptate Bianca, textul este ceva mai vechi dar nu foarte vechi (este scris in toamna anului trecut). Am considerat potrivit sa-l postez pentru ca, pe de o parte, este un text la care tin mult, el fiind intr-o oarecare masura "personal" si, pe de alta, pentru ca am dorit sa ofer o <i>replica literara</i> (multumesc de indicatii :-) Ioanei Barac la capitolul scenariu poetic... Intr-adevar, delimitatorul acela "&" poate deveni deranjant si poate ca ar trebui eliminat la un moment dat. Iti marturisesc ca de atunci am mai incercat sa scriu asa dar nu mi-a mai iesit :-) probabil ca latura personala in asemenea scrieri este predominanta, cine stie? Multumesc de citire si de semn, Andu.
yester -
...eu aștept bobadil reloaded!:)) cu simpatie pentru ce ai scris până acum, nu știu cum să explic asta dar tu simți, Andule! atent, paul
Sixtus -
"-păi nu prea am ce să-ți povestesc. uneori mi se pare că locuiesc în interiorul unui clopot în spațiul acela imaterial care face aerul să vibreze". Mai sunt și altele, la fel de remarcabile, care pot fi citate. Ilustrare practică a teoriei tale cu 'nivelurile de comunicare'. Ți-am promis că te voi urmări până-n pânzele albe. Aștept să reluăm discuția despre "cheia" aia pe care o căutăm. Stejarul
bobadil -
Paul, si eu astept asa ceva! :-) Chiar aseara ma gandeam daca nu ar trebui sa... dar stii tu mai bine cum vine treaba asta cu "ce ar trebui" si "ce nu ar trebui". Pana la urma nu e asa de rau sa traiesti in interiorul unui clopot, right? Gorune, m-am bucurat sa te regasesc in pagina mea aici, pe Hermeneia... Te-am vazut si in pozele de la Deko de sambata (eu la ora aia eram pe plaja la Vama Veche :-) si parca mi-a tresarit inima... Ti-am zis eu candva ca tu esti simbolul trainiciei... si asta pe mai multe nivele de comunicare, desigur. Si eu astept sa reluam discutia despre "cheie", mai ales ca avem timp, nu-i asa? Multumesc voua de citire si de semn aici, Andu