cineva mă caută
nu mihai dumitru gheorghe napoleon hitler ioan mircea iustin
Dumnezeu ori diavolul
cineva imprecis ca nopțile de beție în care trebuie să fiu “tata”
ca galbenii pusi la picioarele fetei mele multi-diplomă
când am câștigat procesul
și-a rămas mă-sa cu zugravul petre
eu scriitorul ofeream altceva
un bloc de pe care te poți arunca de pildă
acum am rămas cu scrisul
ea cu muzica aia impersonală cu exmatricularea din școală
(credeam că va fi mai repede trimisă și altundeva
la casa de copii la handicapați la neterminați necenzurați etc.
directorul spumegă și acum amintindu-și de nopțile în care trebuie să fiu “tata”
uneori e bine să fii scriitor
mereu ai o sticlă
pe jumătate goală
sub un pod
o fiică să facă trotuarul
un fiu să-ți fure pâinea de mâine
să te întrețină cu acest vis
toată viața lor
și când mori – să moară și ei
ca niște vieți ale tale
prea crunt lăsate de Dumnezeu printre noi
Comentarii
bobadil -
Un poem trist si plin de convulsii pe care as indrazni sa le numesc "prea personale"... mi s-a cam chircit pielea pe mine citind aceasta varianta de neant, acest "scrum", parca arde totul in calea sa lasand lumea in dezonoare. Cum mai spuneam eu candva demult, cred ca a venit vremea sa ingropam definitiv (deci si literar) securea razboiului cu Dumnezeu. Eu unul am incetat sa mai folosesc acest simbol in poeme de vreo doi ani si ma simt mult mai bine :-) Plec trist din acest poem, Bobadil.
stefan doru dancus -
Multam bobadile. Desi abia am revenit din munti ma simt obosit ca dupa o zi de tras la coasa. Sa ai pace, Dancus
lucian -
ultima strofa este tulburatoare si plina de profunzime. o concluzie a unei vieti pe care autorul o marturiseste aici ca la spovedanie, dar una care se potriveste tuturora si fiecaruia dintre noi.