Se tânguie magma, se-nchin-o festucă
sub rasa întinsă, fecioară cu har,
ne caută sfinții stângaci, în zadar,
cu tabla de legi, înapoi să ne-aducă.

Dulama roșește. Bătrânul stejar,
de cer ne ascunde cu umbra-i adâncă.
Mănâncă din mine, fecioară, mănâncă!
Sunt Domnul iubirii și-al cărnii tâlhar.

Să-mi sorbi de pe buze un ultim pahar
(aghiasma luminii din ochii-ți, fătucă!)
și-n sfârcuri de iarbă cu mine te culcă.
Sunt Domnul iubirii cu trupul de jar.

Prin pieptu-mi-pronaos și sânii-ți-altar,
sangvin, cel de-al șaselea simț se aruncă,
iar noi zămisli-vom a unșpea poruncă:
monastic eden întru doi, sanctuar.