Când albul e prea alb
simt nevoia să-l mudăresc.
Trag o linie, desenez un smiley
îmi lipesc de el buzele rujate strident.

Când zăpada e prea albă
mă trântesc pe ea
îmi zbor mâinile orizontal
și fac un înger mirat.
Când pâinea e prea albă
mă tai la un deget
și picăturile o decorează
ca niște cireșe cărnoase.
Când atingerea ta e prea inocentă
simt nevoia s-o murdăresc
cu sudoare trudită
în gimnastica trupurilor
în încolăcirea șerpească a limbilor.

Când sufletul e prea alb
dau un telefon furnizorului
oficial de smoală – are totdeauna
o ofertă specială pentru mine.