codificat

imaginea utilizatorului bodoganel

ce scrii acolo? mă întrebi având privirea aceea irezistibilă
cu care cedam de fiecare dată
pufnesc în râs și fac teatral gestul de acoperire a filei
tu intri în posesia operei mele gâdâlindu-mă
după care
ca o pisică ce a prins prada te așezi într-un colț și citești
eu râd în continuare și-ți zic că nu vei afla ce-am scris
tu încerci să descifrezi poemul și apoi te încrunți
nu înțelegi o iotă din cifrele mele aritmetice
îmbinate cu litere care
aparent n-au nici o noimă
te bosumfli deși știu că numai te prefaci
dar mă implic în jocul tău „de-a boticul”
și tac la rându-mi
urmărindu-te discret cu privirea
tu începi să buchisești k w d k v a f laf
cifrelor 574 2613 te încăpățânezi să le dai un sens
fie o zi de naștere fie combinații savante de numere loto

cum nu-i dai de urmă
te apropii de mine iar cu privirea aceea hipnotică
mă atingi ușor pe obraz mă săruți apoi o secundă
cât să-mi stârnești dorințele
după care te retragi
și tot așa
mă torturezi încetul cu încetul
pentru a-ți divulga cheia descifrării poemului
am cedat și ți-am explicat
legătura dintre criptologie și poezie
cum în vechime se comunica prin coduri
cum se transformă cifrele în litere
pe baza alfabetului

parola fiind „pui drag” corespunzătoare cifrelor 574 2613
identificai astfel mesajul
cifrei 1 îi corespundea litera a
cifrei 2 litera d
cifrei 3 litera g
și așa mai departe
îți arătam cum să aranjezi în ordine alfabetică succesiunea de litere
încât să descoperi mesajul neinteligibil
chicoteai amuzată și după o exemplificare
ai reușit să descoperi semnificația lui k w d k v a f l a f
te-ai înroșit când ai aflat că înseamnă „iubirea mea”
îmi căutai privirea pentru a-ți spune dacă acesta era mesajul
eu nici n-am confirmat nici n-am infirmat
dat te priveam drăgăstos
și ai înțeles totul

de atunci ai prins gustul criptologiei
și orice mesaj special pe care-l ai de comunicat
mi-l transmiți așa
codificat
noapte sau zi
zi sau noapte
până la paroxism