ascult o muzică de hîrtie
în flăcări negre perfecte
cerneluri țîșnesc
din corsajul unei galere
se leagănă către mine
venind sau poate plecînd
ascult ca și cum aș amîna
în gînd numărînd
rostogoliri cutremur de ape
lovind genunchii unei statui
niciodată nu voi putea scrie poemul
zilelor mele desnude fiare de sticlă
precum se face un copil zbătîndu-mă
urmele palmelor mele
sînt doar umbrele celorlalte palme
seduse pe zid
desfăcute de ploaie
ca niște șoapte crăpate
pe buze rostind o muzică de hîrtie