E-atît de noapte...Dorul iar mă cere,
Alean spre scribi din vămile trecute
Pe faţă jindul mi se-aşterne-n cute
Căci tot ce scriu e numai grea tăcere.

Dar Paloşul Dreptăţii mă ascute
Şi varsă-n mine lirica plăcere
Ce-o simt umblîndu-mi galeş prin viscere
Şi prin cuvintele ce nu-s născute.

Odaia-mi este strai oriunde-aş merge,
Chilie de trăit şi de mormînt.
Poeţii Mari nu-mi pot din suflet şterge

Singurătatea-n care mă frămînt
Cu scriitura adăstînd pe cerge
Ce se cufundă lesne în pămînt.