Între tapițerii călătoare
și aromă de ghimbir
ai plecat.
În urmă o gară pustie
auzea: să scrii, să nu te lași
pe tânjeală.
Între ceaiuri perfecte,
între șinele paralele ducând
tot mai departe de mine
ea îmi spunea
că rămâne.
Cu un pas mai aproape,
cu o lacrimă mai înfipt
în fantasticul ochilor tăi.

Poate că iluzia trecerii tale
e apa pentru mai târziu.