O vulpe roș-alburie stătea lângă o tufă
Era din macieș înflorit
Și nu se distingea printre flori
Botul ei adulmeca spațiul
Mai încolo era o gară
Prin care nu trecea nici un tren.

Priveam fără țintă orizontul
O pădure-l înțepa cu vârful copacilor
Soarele căzuse peste o carmangerie
Ăsta era mirosul
Pe care nu-l vroiam pentru mine.

Trupul meu deșirat aluneca prin hârtoape
Când scurtam spre un stufariș, un vânator de vânt
Își privea arma ca pe o muiere
La intervale egale de timp
O mângâia cu palma asudată
Apoi masura cu ochii zarea
Și tot repeta gestul
Eu nici nu existam prin apropiere
Ziua bună, nimic n-a zis
A zâmbit a lehamite, după ce am trecut

M-am gândit apoi la animale, la păsări
la sânge, la moarte
Și la toate rătăcirile vieții mele
O apuc spre calea ferată prin bălării
Și mă îndemn la vorbă, la cântec
Ca să mă aud ca într-o baie

Doar sunt nebunul plecat peste câmpuri
Fără nici un scop.