Tatăl meu nu a murit
el a adormit în braţele mele
într-o cuminţenie sfântă
simplu
fără durere
moartea nu a existat
a existat doar în mine
vidul acela imens
care-mi sfâşia carnea
până-n măduva oaselor
pe sub piele
durerea
ca un şarpe lung
se zvârcolea până la pleoape
lacrima avea gust de fiere
şi era verde
atât de verde că am confundat-o
de câteva ori
cu limba de aramă a clopotului
din turla veche a bisericii
văd groapa aceea imensă
cum cineva din ‘năuntru
aruncă pământ peste mine.