îngerul a căzut
o floare de salcîm
în fîntînă
privindu-și chipul
devenit icoană
din rădăcini i-au împletit cunună
întunericul a înflorit în melci
speriate mîini bîjbîind
lumînări fără lumină
topite pînă la os
au adormit
ochii pe gură
pieptul și coapsele
au atins ochiul mort al apei
aripile
ar fi putut să izbucnească-n flăcări
dar deveniseră brusc
de prisos