Înzăpezit în uitare

imaginea utilizatorului silvius
Prin singuratate

Am trecut prin anotimpuri
împărțind la fiecare colț
femeilor întârziate-n căutări
felii de lună.

Alunecam în crusta lor moale
în care crescuseră trestii
încărcate de vorbe
stelele erau dispersate pe drumuri
în carul mare se aranjase luna plină
târziu spre ultimul anotimp
tăcerea mă strangula cu o floare
așezată într-o vază din camera ta
pe perete portretul tău
un pian prafuit și alte obiecte
tu nu erai, te retrasesei în ele
cu un vis odihnit

Desfaceam plicuri
dintr-o casetă cu încuietoarea ruginită
cuvintele erau ruginite și ele
cu o aromă vetustă

durerea coboara prin oasele mele de ghips
și mă curentam singur la degete

m-am așezat la pian
sa-i mângâi clapele obosite
sunetele adormiseră

Și așa am ramas
înzăpezit în uitare
doar portretul tău îmi făcea cu ochiul
prin singurătate.

Comentarii

observatii

citit textul. observatiile mele fara pretentii de specialist: - prima strofa incepe bine - "trestii încărcate de vorbe" suna fain - "stelele erau dispersate pe drumuri" - de ce dispersate si nu imprastiate? nu inteleg de ai ales un termen atit de tehnic - "târziu spre ultimul anotimp tăcerea mă strangula cu o floare așezată într-o vază din camera ta" - o inlantuire de determinari care deranjeaza - ".. și alte obiecte" - suna aiurea - "dintr-o casetă cu încuietoarea ruginită" - suna a descriere scolareasca - "cuvintele erau ruginite și ele cu o aromă vetustă" - redundanta de explicatii - "și mă curentam singur la degete" - suna aiurea, iti creaza o imagine ridicola - "clapele obosite" - metafora suprauzitata - "doar portretul tău îmi făcea cu ochiul prin singurătate." - o poanta cam aiurea la sfirsitul unui text care se vrea mai degraba melancolic decit ludic