Atâtea cruci ai semănat prin lume,
Tu însăţi cruce, răstignită în piroane,
Copii ţi i-au luat, vite-n vagoane,
Şi ţi i-au dus în locuri fără nume.

Au vrut să nu mai fi în lume, nume,
Ţi-au luat şi pâinea, şi istoria, şi casa,
Au vrut doar STOL, să-ţi fie, ţie, masa,
Şi pâinii numai HLEBA să-i poţi spune.

Schelete din Siberii, dintre oase,
În vântul rece şuierau, în cor, o doină,
Şi-n gerul aspru sau prin recea moină,
Plecau din morţi la vechile lor case.

Pe Dumnezeu l-au dus în deportare,
Şi seul se ardea la candelă-n română,
Şi-acum, şirul de cruci, mână în mână,
Mai joacă hora morţii-n depărtare.

Miroase-a dor, a pâine şi a miere,
Ca pomrnire, un "Deşteaptă-te, române!",
Va fi cântat în vorbele străbune
Şi ziua TA va fi o ÎNVIERE!