s-a speriat zăpada în sângele-nchegat
și oasele se-nalță lumânare
în ace verzi mi-s ochii țintuiți
și viața-n ele se-ofilește. moare.
mi-s vorbele închise
iar celula
își nalță monstruoasele tăceri
lăsați-mi rimele și verbul
la vorbitor în palid ieri,
la vorbitor.
călăi cu dinții năclăiți de bale
smulgeați din carnea lor suflarea
și-o aruncați pe străzi
la câini,
mâncare.
vi-s stârvurile înghețate
cu-n zâmbet tâmp și ochii goi
nici lupii ce-și urlau ursirea
n-ar coborâ din depărtări
mi-e sania zdrobită-n patru vânturi
și cânturile le-ați vândut
într-un talcioc
tăcerea sfârâie în candela uitării
și-n umbre, șiruri,
vin colindători…