uneori sînt zile atît de... sînt zile triste, sînt doar zile. mi-e frig. sînt aici, lîngă mormîntul lui Vieru. încerc să concep măcar un vers, dar ideile sînt parcă absorbite de pietrele acestea funerare, de busturi, de cruci, de aurolaci, de drumuri, de ceea ce se află în aer acum. ştiu că vom apuca drumuri diferite, dar totuşi sper. îmi aduc aminte de poemul "şi poate..". oricum nu s-ar potrivi momentului, chiar dacă am veni aici în acelaşi timp. mi-am impus gîndul că port un medalion ghinionist. am observat că gîndul se face materie. am vrut să ating limita ghinionului şi, uite-mă, am ajuns unde mi-am dorit, parcă separaţi de spaţiu şi timp. mi-era frig, dar mai bine aş fi rămas. ar fi meritat să rămîn, sau, măcar, să nu plec prea departe. niciodată nu am mai fost la fel de tristă şi lacrimile nu mi-au mai fost niciodată la fel de fierbinţi.