Misandrie albastră
Incompatibilitate

"Ai grijă ce poem îţi doreşti"
Victoria Milescu

ne-am construit poem într-o inimă de sticlă
doi crini din aceeaşi tulpină păcătoasă
două feluri de sânge, sincronizate
şi incompatibile precum eurile noastre
poetice

niciodată nu a bătut puls dintr-o bucată
în cordul acela
când fulgera cel mai puţin atunci se fisura
cel mai tare
albastru era motiv de negru
fericirea se conjuga permanent la doi
modulo doi

în crespusculul dintre poezie şi realitate
păsări cu aripi în flăcări şi ciocuri geruite
ne-au ciugulit prin crăpături
ochii din ochi, dinţii dintre dinţi

şi gingiile până
la minte

Misandrie albastră
Război şi ceaţă

marţi - 9:00 am

dear diary

sunt lipsită de energie
am dormit puţin azi-noapte
şi am o senzaţie neplăcută de vomă
mi-am făcut un ceai de ginger maté

toată noaptea am demontat motivele
pentru iubire totală
erau înşurubate în cord
mi-e foarte bine, luciditatea nu doare
cicatrizează văzând cu ochii

am găsit un panaceu neaşteptat
o poezie misogină citită pe un website
pe internet

marţi - 11:50 am - continuare

spre dimineaţă m-am confruntat cu ceaţa
aveam argumente reciproc difuze
şi pe nesimţite am levitat împreună

luna era un vitraliu cu mare nubium
insomnia gravată cu negru de fum
de-a lungul terminatorului
pământul îşi rotea humunculuşii fluizi
eu, un punct sub a doua centură Van Allen
orbitam pe o bandă moebus
când cu faţa în sus când cu faţa în jos
până am ameţit şi mi s-a făcut greaţă

mă duc să îmi mai fac o cană de ceai
tei cu lămâie

marţi - 2:15 pm - continuare

iată-mă oarecum mulţumită
în după-amiaza unei învingeri semnificative

mi-a mai trecut sila de zboruri circulare
pe aceeaşi faţă de bandă moebus
culmea astăzi a mai scris cineva pe website
o poezie cu moebus în titlu
simplă coincidenţă, nicidecum plagiat
dar aşa ajungi să crezi în telepatie
şi supranatural...

am înţeles totuşi ceva
majoritatea conflictelor pe pământ
nu se rezumă numai la dinte pentru dinte
converg dincolo de ochi pentru ochi
sunt ori inimă pentru inimă
ori minte pentru minte
supertrist

Misandrie albastră
Ana celor o mie de crini

vineri – 11:20am

dear diary

am aflat că la romani
numele solstiţiului de iarnă era bruma
ziua de astăzi nu este solstiţială
suntem în ianuarie
nopţile sunt din ce în ce mai scurte
şi nu îmi ajunge întunericul
astă-noapte, m-am luptat cu zmeul zmeilor
dacă îi sărutam un ochi, îmi muşca un ochi
dacă îi scoteam alt ochi, îmi dezmierda ochiul rămas
dacă îi pălmuiam inima, îmi deschidea inima
el mă acoperea cu un crin până la gleznă
eu îl scufundam în noroi până la
lumina zorilor
mâzgălite cu roşu pe linia orizontului
motive lichefiate în lapoviţă
zmeul zmeilor absent
eu, Ană zidită în turn de crini
până la brumă

Misandrie albastră
Saudade

spune lucrurilor pe nume
să nu existe între noi verbum non grata
scufundă-mă în cuvinte, somn, gesturi
fără teamă de ridicol
chiar şi când eşti nebărbierit, deprimat
eludat de paradigmele vieţii
nepregătit pentru prozaica fericire
renunţă la supoziţii, deducţii, scenarii, sentinţe
adu-mi trandafiri vopsiţi cu albastru
nu controla silabele cele mai dorite
meu fado meu fado meu fado meu
nu închide buzele în declaraţii insonore
la vremea apocalipsei de certitudini
fiecare cuvânt nespus
împietreşte cărămidă între tine şi tine
atât de rigid este solipsismul
celui ce i-a stat inima
în tăcere zidită

Misandrie albastră
Tăcere cântării cântărilor

la sfârşit
a fost dimineaţa
apocalipsei de sentimente

Doamne, de ce ai dat ploii toate apele
pe care le putea duce
ca să cureţe cerul de pământ
şi mintea de inimă
toată noaptea a spălat şi limpezit
munţi de zăpadă

două jumătăţi de rodii, obrajii mei
muşcaţi de mai multe ori
perfide, sărutările preaiubitului
şi limba fiarei
în pântec

nimeni nu m-a ştiut, fiice ale crinului
nimeni nu m-a simţit, fii ai spinilor
nimeni şi nimic nu a auzit
scrâşnetul dinţilor de oţel
din turnul lui David

toată suflarea şi-a dormit indiferenţa
zori de sacrificiu au sângerat
în somnul iezilor

văzând că toate acestea nu sunt bune
am poruncit cântării cântărilor
să se facă tăcere

Misandrie albastră
Dimineaţa unei victime fericite

ce nouă îmi pare lumea din fereastra deschisă
şi ce sentiment de uşurare
gloanţele din ziduri au fost bandajate cu ninsoare
tancuri defecte duduie undeva
în labirintul timpanelor

noaptea şi-a întins scarele în lumină
tot ce se poate vedea este un câmp de bătaie
acoperit de gheţuri zbârcite
buze şi coapse carbonizate scrâşnesc sub pantofi
victime într-un biotop afectiv

în faţa cănii de ceai detaliile capătă relief
prezentul îşi pierde motivaţia
de a rezolva prin violenţă momente de criză
în adevăr nu există obstacole nici timp de pierdut
pe redutele explicaţiei

iubirea nu trebuie să fie război de cotropire
pacea ei este temporar incoruptibilă
aceste ţinuturi revendicate absurdului
şi schijele din aortă
sunt toate numai ale mele de astăzi

bogăţii cu gust de cireaşă
amară

Misandrie albastră
Himera

poate cândva undeva vei fi aproape
când e nevoie să ne vorbim
şi vei accepta că nu gravităm
în jurul motivelor
ci noi le suntem ostatici

acum te complaci în dileme metafizice
oscilezi între supoziţii
şi incertitudini
năucitoare
teama
te domină

încă nu îngădui emoţiilor să îţi curgă
iederă prin artere

doar minţii să se întoarcă în Arid Zona
unde ai găsit cândva semne cvasicerte
despre întoarcerea himerei
risipitoare

Misandrie albastră
Portret de femeie cu chibrituri

ea încă mai are cuvinte inflamabile
deşi greierii minţii sar fluierând
peste muchii ascuţite de gânduri

nu şi-a transcris sentimentele în manual
pentru simţuri cu întrebuinţare unică

imaginea din oglinda retrovizoare
a inimii împietrite
în bust cu braţe_artere retezate
nu i se potriveşte deloc
şi o irită asemănarea cu Venus din Milo

în ciuda iernii ce izolează concret
ea alege să rămână o femeie vizionară
incinerează vise evanescente
şi rime albe în poeme

în oraşul locuit de statui protocolare
comunicând ce este politically correct
ea incendiază orizontul iernii iminente
cu o mână de chibrituri

Misandrie albastră
Mă dor vrăbiile

aşa suntem noi
mereu în contratimp

tu vezi măreţie unde
eu percep prozaicul

dacă am nevoie de dramatism
tu vrei rostogoliri fără complicaţii

iar când accelerez
sub cabluri electrice
să ridic vrăbiile în aer

zbaterea lor
îţi pare fulguire metalică
printre coarnele cerbului

mie o mie de lame îmi ricoşează
în frunte