sub sălciile frunţii
paingii muzei îşi ţes pânza
stând noaptea
la pândă

deodată
pe luciul adormit al apei
sună câte-o stea din trompetă
ei sar speriaţi
şi fug în cuvinte
parcă le-a atins cineva nervul poetic
în învălmăşeală unii cad în neologisme
şi se îneacă acolo
alţii se-agaţă de tropi măsuri şi subînţelesuri
îşi bandajează rănile cu fâşii de curaj
din verbe îşi fac funii
spânzurându-le iar pe nimic

e ca la prefigurarea unei cărţi
unde miza de a supravieţui
se reduce la copyright isbn şi
picătura de geniu