Ai intrat prin efracţie în casa de sub pământ
te-ai baricadat pe dinăuntru cu o armată de păianjeni
căzând prizoniera propriei umbre
te voalezi la cel mai mic fascicol de lumină
fără să ştii
că strigătul meu te cheamă
dar nu mă auzi
nu ai cum să mă auzi
numele îţi ricoşează din dalele vopsite în negru
ca nişte schije de gheaţă
care mi se ‘nfig în pupile
topindu-se
inima ta
s-a deconectat de la trup
într-o tăcere
clocotitor de rece
care-mi cuprinde lacrima căzută pe marmura neagră.