Am să plec în alte ţinuturi
nu mă mai suport printre falşi
uit aici visurile, trădările,
las miracolul copilului din ierburi
deflorat în mirabila noapte de mai.

Las strămoşii aşezaţi la odihnă
cu necazurile ţintuite-n oase
la o fereastra deschisă spre cer,
cine să-mi alinte sufletul ars
înflorit din dragostea ucisă?
cine să mă alinte ca mama
fără să fi sorbit lumina din stele?

Pe tărâmuri sărace-n rădăcini
arde cu flacăra dorului
candela icoanei aprinsă
cu lumina din noaptea învierii,
în neştiutul meu sătuc de munte
şi nu se va stinge vreodată.