Aș fi trecut pe cărările grâului
din câmpiile răsăritene ale soarelui
pe la adâncul verii când dogoarea apasă
și râul adoarme sub sălcii secat de putere
când umbra-i mai mica, femeia mai răcoroasă
ca o fântână neștiută de trecători.
Era arsură pe obrazul de nepăsare al pământului
tăcerea se ascundea mirată
căutam un ochi de verdeață
în această cruzime de foc
prin care trecea o femeie cu părul de praf
ca o mireasă-n alb spre nuntire,
uimit am înțeles
de ce n-am trecut pe cărările grâului.