Toate corăbiile-s plecate-n larg
se pierd îndepărtate-n mări
în seara când copacii şi izvoarele tremură
şi bronzul clopotului plânge-n turn

Salcâmii albi pe marginea căii ferate
se miră cum călătoresc păsările,
trec trenurile şi despică noaptea
luna coboară prin pădurile de plopi.

Singur în noianul de întâmplări
înţeleg durerea corăbiilor negre,
singur adun bucuriile şi întristările
lăsate la plecarea din porturi.

Luna s-a oprit lângă mal
visez de emoţie
clipa dăruită de cer,
pe fluviu s-alunece corăbiile-n mare.