n-a mai rămas nimic
nici măcar floarea
pe care nu o poţi smulge fără să laşi un gol
nu se dă gratis
viaţa e ca o cruce pe care o țin în mână
cu pământ cu tot
pleoapele se închid
ca în exercitarea visului
nu mă pot folosi tot timpul de mâini

lângă copaci tineri probabil cineva îşi curăţă dinţii
peste noi
la intervale egale
cad resturi de oameni sătuli
cui îi mai pasă
apasă trăgaciul
nerăbdător îmi plâng zilele
care vor fi şterse de alte urme
la îndemână n-am decât o pasăre suficient de ascuţită
în toate direcțiile