pe coridorul fără lumină
fiecare proprietar are uşa lui
în spatele căreia repară
pardoseală pereţi ferestre
ascute cuţitele boante
toacă hrana pentru câini
frunzele de pătrunjel pentru supă

l-aţi văzut cumva pe nimeni
întreb uşile închise
cu spinarea grea încă dreaptă
în ţara minunilor nimeni nu plânge
ceilalţi sunt orbi în culorile toamnei
aşează pleoapă peste pleoapă
uşor precum frunza peste frunză
mormane de ochi goi fără pupile
fără să se deschidă

încă mai văd să bat la uşi
întinzând cutia milei
în întuneric
speranţele sunt degete subţiri
ating uşor globul pământesc
o jucărie care nu se mai învârte
şi totuşi se clatină

se face soare dincolo de nori
de fiecare dată când e linişte