aştept un tren oarecare
cu ochi de câine albastru
aerul mă strânge într-o folie
cu soarele la un loc

o vrabie desprăfuieşte aerul
repede repede
după formula energiei

vremea se scurge în canalizare
miroase a hoit

ca o căţea cărând bucată cu bucată
puii ei
printre păpădii adineaori
se zbenguiau pe scurtătură spre cutia de carton

ca o căţea trăgând la ţâţe amănuntele din care îi făcuse
un botic o lăbuţă viscere
calde încă zvâcnind lumii sângele lor
neatins de mizeria contemporană

şuierul pământului nu poate fi înţeles
când abia ai făcut ochi
în realitatea urbană

adulmeci crudul când păşeşti
pe iarbă jocul este pregătit de gâze
între lapte şi gudron
încă nu faci distincţie

te uiţi la întâmplare

ca o căţea
viaţa alăptează puii mei de moarte