tatăl meu m-a dat la
şcoala de copii care nu ştiu să râdă
zicea vei muri înainte să
fii tânăr mi-a promis dacă
scap de lucruri care mă fac să pierd
caii nopţii pe vânturi albastre
ţin minte pentru mama
nu-i spunea nimic nu o îndupleca să mă lase
îmi ştergea ochii
n-o să ne mai vedem niciodată
să nu crezi
oamenii uitaţi de părinţi nu iubesc
după mintea mea aşa era bine
zeul care nu minte cobora la masa de seară
înainte să întreb
unde-i
ţapul ce-mi ţine locul mi-a răspuns
mâine
vei fi ca unul din noi