Singurătate în doi; cu luna în piața romană

imaginea utilizatorului Bott

Stăm în fund
pe treptele unei biserici
şi ne uităm la lună;
stăm şi aşteptăm
să vină autocarul
şi să ne despartă;
stăm şi ne uităm,
şi tăcem îndelung,
cu gândul la ziua
în care
ne vom revedea,
privindu-ne
unul în ochii celuilalt
feţele încercănate -
tu – de prea multe lacrimi,
eu – de prea puţin somn;

din timp în timp,
ne-nfigem câte o cască
unul în creierul celuilalt
şi ne-ascultăm reciproc
gândurile,
ca pe nişte sentinţe,
sângele,
ca pe o melodie
ritmată de inimă
cu tobe şi bas.

Stăm în cur
pe treptele unei biserici
şi ne holbăm la lună -
doi gură-cască
traşi de umbre pe sfoară
de către astrul nocturn;
stăm spate în spate
şi ne uităm
prin faţa noastră cum trec
maşini cu două etaje,
maşini cu turişti,
maşini care
pe măsură ce se apropie,
ne-ndepărtează
pe unul de celălalt
tot mai tare,
fără să fie în stare
să ne îmblânzească
singurătăţile

şi noi stăm şi ne uităm,
şi tăcem îndelung,
ascultându-ne reciproc
pulsul,
ca pe ultimele ştiri,
cu gândul la ziua
în care ne vom revedea,
privindu-ne
unul în ochii celuilalt
purtătorii
de întuneric în vene,
cu un noian
de nopţi albe pe umeri.

Comentarii

evoluție

acest poem reprezintă dorința ancestrală a fundului de-a redeveni cur
descrisă însă cu multă malițiozitate

Comentariul

de mai sus reprezintă evoluția, sau mai bine spus, involuția celui, al cărui creier, singur, cu de la sine putere, migrează, când vrea mușchiul lui, dinspre creștet spre borta curului. Eugen

Comentariul

de mai sus reprezintă evoluția, sau mai bine spus, involuția celui, al cărui creier, singur, cu de la sine putere, migrează, când vrea mușchiul lui, dinspre creștet spre borta curului. Eugen