Se crucesc tăcerile
în anotimpul copacilor fără frunze
cerul bolnav strănută vrăbii plouate
junghiul necunoașterii
întunecă mintea animalului
mușcat de pântecul flămând

visul rătăcit
rostogolește puful păsării negre
cade în privirea răstignită de gânduri
îl ud cu lumină îi mângâi creștetul

mai respirăm o clipă
înainte de a deveni cenușă