inima îmi numără stele duminică la prânz şi joi plouă sub patul meu rotund
s-a strigat bingo
la fiecare număr
mai mare şi mai înalt îmi pare cerul zero
poate fi egal cu un milion de şomeri desculţi numără zilele
în cor nu mi-a plăcut
niciodată să-mi cânt disperarea ca o liturghie roşie ar fi trebuit să îmi rămână sângele
şi după dezalcolizare
n-a fost să fie aşa alb nu mă mai recunosc dar sunt mai aproape de
luceafăr decât toate pietrele
dorm cu faţa în jos mă trezesc uneori la un milion patru sute
şaptezeci şi cinci de mii patru sute nouă
un milion patru sute şaptezeci şi cinci de mii
patru sute zece stele
am scăpat câteva printre degete
dacă nu voi adormi
am să vă spun cu exactitate câte stele numără
ultimele mele cuvinte