Ialine, Ialine, m-ai uitat Ialine
Răsunând ecouri zăbovesc pe chip,
Însă în oglindă eu mă văd pe mine-
Iscodiri sticloase, gânduri de nisip.

Și ecoul tace... tace și revine
Cu aceeași voce, care parcă-o știu
Ialine, Ialine, cine ești Ialine ?
Și în minte-mi sună ca-ntr-un câmp pustiu.

Ai să vezi Ialine, când ne-o pune cruce
Om pierde lumină și-om pierde și tril
Însă tu Ialine în pământ te-oi duce
Și pictat în lemne va fi doar...Emil.

M-ai uitat Ialine, m-ai pierdut de urmă
De ce taci, vrei file să poți glăsui
Vrei condei, pereții, să-i zgârii cu sârmă
Să mai prindă viață ce s-o nărui ?

Tu te stingi copile când nu vei mai scrie!
Și-mi ridic din pernă o privire grea
Un ecou în minte pare să mai fie
Răsunând în tâmple, este... vocea mea.