tu, che di gel sei cinta

iubirea mea pentru tine va rămâne un kōan
așa cum e istoria femeilor fără echilibru în sentimente și fără demnitate
îmbrăcate în alb deși
smulse din rădăcini diferite, seppuku și sakura au literele existențiale comune
albul nu e simbolul rochiei de mireasă ci o înveșmântare cernită a unui clopot sterp
copaci în doliu la început de primăvară, copaci în kimonouri înroșite de dragoste
vorbind despre pasiune pe valea vulcanilor samura
cireșul cel bătrân îl învăța pe cel tânăr cum să se ascută sub teacă
până va deveni o tijă de oțel
îl învăța să caligrafieze litere sub frunze
pentru dimineața când majestatea sa avea să-l primească
trebuiau să se încline în același moment, fără greș
să-și îndesească soldații pe ramuri
scut altaic
cireșul cel tânăr era emoționat,
nu mai văzuse până atunci un împărat
în munți erau doar ape
aerul tare
mănăstirea
și uneori o potecă
se ruga să plouă ca nu cumva fața lui să nu fie primenită
își încordă spinarea, închise ochii și așteptă. strânse și mai tare din sprâncene
până apăru o cută apoi se ivi sub frunze o picătură
o singură picătură
de sânge

fiule, litera scrisă astăzi în palma ta va deveni într-o zi mătase
unii o înoadă ca pe-o pungă de aur însă de vei face face asta va cocli
iar fructele tale nu vor mai fi ... și au trecut anii

ramurile lui își îmbrăcară ca în fiece primăvară veșmintele țesute de ceață
dar împăratul își găsise o altă alee în grădina unde toți cireșii i se păreau la fel

își scoase sabia din teacă
își smulse rădăcinile și se târî rănit să moară departe
în locurile de unde venise
fără să știe că în urmă pământul de sub piele i se preschimba în boabe mari
negre